spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăExterneMAI MULTE EXPLOZII LA BRUXELLES: Cel puțin 34 de morți

MAI MULTE EXPLOZII LA BRUXELLES: Cel puțin 34 de morți

-

UPDATE ORA 15.43 Atentate la Bruxelles: ‘Explozii controlate’ ale unor pachete suspecte; bilanțul a ajuns la 34 de morți
O echipă de geniști belgieni a efectuat o ‘explozie controlată’ a unui obiect suspect pe aeroportul internațional din Bruxelles, după atentatele produse marți dimineață, transmite AFP.

- Reclama -

Anterior, postul privat de televiziune VTM, preluat de Reuters, relata că poliția belgiană a găsit o centură cu explozibili abandonată pe aeroportul internațional din Bruxelles, o echipă de geniști urmând să procedeze în scurt timp la neutralizarea ei.

- Advertisement -

Conform agenției Belga, un alt pachet suspect a fost neutralizat în cartierul Ixelles din sudul Bruxelles-ului. Operațiunea a avut loc în apropierea campusului Vrije Universiteit din Bruxelles.

Între timp, bilanțul atentatelor produse marți în capitala belgiană a ajuns la 34 de morți — 14 pe aeroportul internațional și 20 în stația de metrou Maelbeek, a anunțat primarul Bruxelles-ului, citat de Reuters.

- Advertisement -

Anterior, ministrul de externe Didier Reynders a declarat, pentru televiziunea publică RTBF, că ancheta este ‘în desfășurare’, autoritățile temându-se că ‘există încă persoane în libertate’.

La rândul său, procurorul federal Frédéric Van Leeuw a explicat că un judecător de instrucție a fost sesizat foarte rapid ‘pentru a pune în aplicare tot ce este necesar pentru depistarea autorilor eventuali (ai atentatelor) și a vedea dacă nu mai există și alții, aflați în libertate’.

Mai multe unități de poliție au fost mobilizate pentru a ‘urmări imaginile surprinse de camerele de supraveghere’ de pe aeroport, a precizat Van Leeuw.

UPDATE ORA 14.34 Martorii atentatelor de la Bruxelles descriu „panica generală”

Chipuri pline de sânge, bărbați și femei în lacrimi și cel puțin 26 de morți — este imaginea lăsată în urmă de exploziile produse marți dimineață la aeroportul și metroul din Bruxelles.

‘Un individ a strigat în limba arabă, a spus mai multe cuvinte și am auzit o deflagrație puternică’, a declarat agenției France Presse un angajat însărcinat cu securitatea bagajelor pe aeroportul Zaventem. ‘Panica era generală. (…) Am ajutat cel puțin șase, șapte răniți, am scos cinci trupuri care nu mai mișcau’, mai spune acest un martor, pe mâinile căruia sunt urme de sânge. El își amintește și de un foc de armă pe care l-a auzit înaintea exploziei.

‘Toată lumea fugea, toată lumea căuta un loc să se ascundă, era debandadă’, a afirmat la rândul său o persoană care aștepta un pasager la aeroport.

Și un alt martor a spus că a văzut răniți peste tot, inclusiv un copil rănit, împreună cu mama lui, care era teafără.

Conform relatărilor martorilor, prima deflagrație de la aeroport a fost în jurul orei locale 08:00 (07:00 GMT). O oră mai târziu, o jurnalistă a AFP a văzut sute de persoane evacuând aeroportul și dând telefoane apropiaților.

‘Am auzit o mare bubuitură. (…) Am crezut că era din cauza lucrărilor — pentru că sunt în curs multe lucrări—, dar am văzut oamenii venind panicați. Plângeau, le era frică’, povestește la rândul ei o angajată a aeroportului.

Multe dintre cele circa 30 de angajate ale Swissport — o companie prestatoare de servicii pe aeroportul Zaventem — plângeau și unele se îmbrățișau pentru că au scăpat cu viață.

„Am auzit o primă explozie, am luat un copil în brațe și l-am ascuns sub un ghișeu de check-in, apoi l-am dat unui polițist’, povestește un pasager, care a spus și el că erau răniți peste tot, iar unii nici nu mișcau, mărturisind totodată că ar fi vrut să ajute oamenii, dar a preferat să fugă pentru a se salva.

Un alt pasager care tocmai venise cu un zbor de la Geneva a afirmat că imediat ce a intrat în incinta aeroportului a auzit o primă deflagrație, a simțit suflul exploziei și apoi tavanul s-a prăbușit, simțind atunci și miros de praf de pușcă.

UPDATE ORA 12.17 Haos în transporturile europene în urma exploziilor de la Bruxelles,

UPDATE ORA 12.13 Blue Air anulează cursa Bacău-Bruxelles-Bacău, pe fondul atentatelor de la Bruxelles

UPDATE ORA 12.06 Explozii la Bruxelles: Cel puțin 21 de morți, potrivit unui bilanț al pompierilor

Cel puțin 21 de persoane au murit în exploziile care s-au produs marți, la Bruxelles, pe aeroportul Zaventem și în cel puțin o stație de metrou din cartierul european, potrivit unui bilanț provizoriu anunțat de pompieri, relatează AFP.

‘Există 11 morți pe aeroportul Zaventem’ și ‘în jur de zece’ la stația Maalbeek ‘unde a avut loc o explozie foarte puternică în metrou’, a spus un purtător de cuvânt al pompierilor. ‘Majoritatea răniților au fost deja evacuați, situația este destul de haotică’, a spus purtătorul de cuvânt.

‘La Zaventem au căzut plafoanele false, există dărâmături (…) se poate să găsim alte victime’, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit parchetului federal belgian citat de RTBF, ar exista cel puțin 13 morți și 35 de răniți pe aeroportul Zaventem, unde au avut loc două explozii în jurul orei locale 08.00 (07.00 GMT).

Potrivit Belga, 225 de militari belgieni suplimentari vor fi trimiși la Bruxelles după exploziile de la aeroport și de la metrou.

Aceste explozii se produc la patru zile după arestarea spectaculoasă a lui Salah Abdeslam, un francez de origine marocană, singurul supraviețuitor al atentatelor jihadiste de la 13 noiembrie 2015 de la Paris soldate cu 130 de morți, în cartierul Molenbeek.

Mai întâi s-au auzit focuri de armă pe terminalul plecări al aeroportului internațional din Bruxelles, iar apoi o persoană a început să strige în arabă și s-au auzit două explozii, au declarat mai mulți martori de la fața locului citați de agenția de presă Belga.

UPDATE ORA 10.54 Surse spitalicești, citate de postul de radio și televiziune belgian RTBF, au anunțat că 10 persoane au murit și alte 30 au fost rănite în cele două explozii puternice produse marți dimineață la aeroportul Zaventem din Bruxelles, relatează Reuters.

Potrivit unui martor citat de postul de radio și televiziune belgian RTBF, exploziile au avut loc în apropierea unei porți de îmbarcare către SUA, afectând un număr mare de persoane.

Postul francez BFMTV a relatat că serviciile de informații belgiene au fost prevenite luni în legătură cu iminența unui atac terorist, fără a se preciza locul, data sau modul de operare.

Compania Brussels Airport a anulat zborurile de pe aeroportul Zaventem și a evacuat zona, potrivit unui mesaj postat pe Twitter. ”Nu veniți la aeroport — are loc evacuarea acestuia. Evitați zona aeroportului. Zborurile au fost anulate”, se menționează în mesajul respectiv.

Aeroportul internațional Bruxelles-Zaventem deservește 23 de milioane de pasageri anual.

UPDATE ORA 10.50 Explozii la aeroportul Zaventem din Bruxelles: Este vorba de un atac sinucigaș, potrivit VRT

Postul de radio și televiziune belgian de limbă flamandă VRT a anunțat că, în cazul exploziilor de la aeroportul Zaventem din Bruxelles, produse marți dimineață, este vorba despre un atac sinucigaș.

UPDATE ORA 10.47 Luana Rednic, martor la exploziile de pe aeroportul Zaventem: Au fost două explozii; acum ne-au scos pe pistă

UPDATE ORA 10.37 Eurocontrol: Aeroportul din Bruxelles, închis până la noi ordine după cele două explozii

UPDATE ORA 10.34 Belgia: Focuri de armă și strigăte în arabă, înaintea exploziilor de la aeroportul Zaventem

UPDATE ORA 10.30 Explozie la o stație de metrou din Bruxelles, în apropierea instituțiilor europene

UPDATE ORA 10.28 Explozii la aeroportul Zaventem din Bruxelles: Alerta antiteroristă, ridicată la nivel maxim în Belgia

UPDATE ORA 10.07 Cursa TAROM RO 371 București-Bruxelles a fost redirecționată spre aeroportul din Amsterdam

UPDATE ORA 9.59 Explozii la aeroportul Zaventem din Bruxelles: 11 morți și 25 de răniți, potrivit presei belgiene

Cel puțin 11 persoane au murit și 25 au fost rănite, marți dimineață, în urma a două explozii produse la aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles, potrivit cotidianului belgian La Derniere Heure.

Totuși, un reprezentant al poliției federale belgiene, citat de agenția Belga, a declarat că bilanțul exploziilor este de un mort și mai mulți răniți, informează AFP și Reuters.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img