3 americani acuzați după ce au intrat fără drept în incinta Unității Militare Bârlad

Trei cetățeni americani, aflați în vizită în România, s-au ales cu dosare de cercetare penală, după ce ar fi intrat fără drept în incinta Unității Militare Bârlad, sub pretextul că ar căuta un cimitir evreiesc în care sperau să găsească mormintele unor rude din România.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, un tânăr de 28 de ani a pătruns în incinta unității respective, împreună cu tatăl său și cu un frate al acestuia, cu intenția de a vedea dacă în zonă există vreun monument.

„Pe data de 19 iulie a fost depusă o plângere cu privire la faptul că niște bărbați au pătruns fără drept în incinta unei unități militare. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare a sediului profesional, respectiv complicitate la violarea sediului profesional, urmând ca soluția să fie dată prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad’, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Cetățenii respectivi au rude născute într-o comună din apropierea municipiului Bârlad.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare