Români în cartelul de droguri al lui El Chapo

O grupare infracţională din România colaborează cu unul dintre cele mai importante carteluri de droguri din Mexic, Sinaloa, pentru a introduce cocaină în Marea Britanie, potrivit autorităţilor britanice, relatează site-ul International Business Times.

Cartelul Sinaloa, condus de către Joaquin Guzman, cunoscut drept „El Chapo”, este considerat „una dintre cele mai puternice organizaţii de trafic de droguri din lume”, potrivit Agenţiei Naţionale de Combatere a Criminalităţii Organizate din Marea Britanie.

Autorităţile britanice au anunţat că un sindicat european al Sinaloa colaborează cu o grupare infracţională organizată din România care „are capacitatea de a introduce cantităţi foarte mari de cocaină în Marea Britanie, în fiecare săptămână”

Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii Organizate din Marea Britanie (NCA) a mai precizat că noua alianţă dezvoltată de cartelul Sinaloa ridică îngrijorări în privinţa securităţii la punctele de acces pentru camioane şi feriboturi către Marea Britanie.

„Cartelurile mexicane au căutat din ce în ce mai mult să-şi maximizeze profiturile prin stabilirea unui punct de sprijin pe piaţa drogurilor din Marea Britanie, unde preţurile pentru cocaină sunt ridicate. Aceste droguri au fost transportate de curieri prin mai multe aeroporturi europene, precum cele din Frankfurt şi Bruxelles, înainte de a ajunge în Marea Britanie. Unii dintre aceşti curieri au fost interceptaţi cu 4-5 kilograme de cocaină în posesia lor „, se arată într-un comunicat al NCA.

Agenţia nu a oferit informaţii suplimentare despre identitatea grupării din România sau despre modul în care aceasta operează în Marea Britanie, dar a precizat că „precedentele interdicţii privind aprovizionarea nu au împiedicat gruparea să-şi continue activitatea infracţională pe piaţa din Marea Britanie”.

În 2016, un şofer de autocar din România a fost arestat şi condamnat la 17 ani de închisoare după ce a fost prins în timp ce transporta cocaină în valoare de 18 milioane de lire sterline în Marea Britanie. Românul încerca să introducă marfa sub pretextul că transportă elevi din Franţa către oraşul englez Dover.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare