Aproape 60% dintre români ar vota un partid naţionalist, care promovează valori religioase şi susţine familia tradiţională. Sunt datele unui sondaj INSCOP care mai indică faptul că aproximativ două treimi din cei chestionati nu ar mai susţine o astfel de formaţiune dacă ea ar promova ieşirea României din Uniunea Europeană, apropierea de Rusia sau restrângerea drepturilor minorităţilor naţionale, transmite RFI.
Sondajul de opinie „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” – Partea a II-a a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului Strategic Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.
„N-aș spune că este o surpriză, pentru că aici vorbim de o intenție generică de vot. Cumva acest procent, de 60% reprezintă acea parte a electoratului din România cu valori conservatoare. Acest tip de electorat înglobează votanți ai mai multor partide, de la să spunem, noua vedeta AUR care astăzi este al treilea partid în Romania (15%), până la electorat PSD , chiar părți din electoratul PNL, deci acest procent de 60% nu e deloc o surpriză. Asta nu înseamnă că dacă mâine am avea alegeri paramentare, să spunem, ne-am trezi cu un partid care ar lua 60% din voturi pentru că promovează valori religioase și traditionale dar ne arată o pondere a electoratului care împărtășește mai degrabă valori conservatoare și mai puțin progresiste”, a precizat preşedintele Strategic Thinking Group, Remus Ştefureac.
Totodată, potrivit datelor sondajului:
* 64,8% dintre respondenţi au fost de părere că România trebuie să îşi apere interesele naţionale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene, chiar dacă riscă să îşi piardă poziţia de stat membru al UE. Pe de altă parte, 28% au fost de părere că România, în calitate de stat membru, trebuie să respecte regulile UE, chiar şi atunci când sunt afectate interesele naţionale.
* 64,5% au fost de părere că ieşirea României din UE ar afecta interesele naţionale ale ţării (procentul reprezintă aproximativ 42% din totalul populaţiei). 29,4% au apreciat că ieşirea României din Uniunea Europeană nu ar afecta interesele naţionale ale ţării (procentul reprezintă aproximativ 19% din totalul populaţiei).
* 62,9% au apreciat că, în viitor, România s-a dezvolta mai bine economic dacă ar fi în interiorul Uniunii Europene, în timp ce 27% au considerat că România s-ar dezvolta mai bine economic dacă ar fi în afara UE.
* În ce priveşte interesele naţionale ale României: 32,6% au indicat dezvoltarea economiei; 24% întărirea rolului României în UE; 11,9% dezvoltarea infrastructurii de transport; 7,7% protejarea grupurilor de populaţie vulnerabile; 6,8% întărirea capacităţii militare; 6,6% păstrarea valorilor naţionale româneşti; 6% dezvoltarea relaţiilor economice cu China/Rusia; 4,4% naţionalizarea resurselor naturale.
* 90,6% au fost de părere că România trebuie să protejeze drepturile minorităţilor etnice de pe teritoriul său, în timp ce 7,7% au fost în dezacord cu această afirmaţie.
Datele au fost culese în perioada 1 -15 iunie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), de la 1100 de persoane, cu vârsta de 18 ani şi peste.