Ați visat vreodată să vă deschideți o mică afacere și să vă așezați definitiv într-un sat idilic din sudul Italiei, unde este cald aproape tot timpul anului? Mai mult să fiţi şi plătiți pentru asta?Pentru cei dispuși să facă pasul, în curând nu ar mai putea fi doar un vis. odată ce va fi pus lansat “venitul de rezidență activă”.Regiunea Calabria intenționează să ofere până la 28.000 de euro pe o perioadă de maximum trei ani persoanelor care doresc să se mute în sate depopulate în speranța de a stopa declinul demografic. Este vorba despre sate, cu maxim 2.000 de locuitori, lângă mare sau pe versanții munților – sau ambele, scrie CNN conform Gazetei Românești de la Roma.
Pentru a obține fondurile, noii rezidenți trebuie să se angajeze să pornească o mică afacere, fie de la zero, fie prin preluarea ofertelor în domeniile căutate de municipalități.
În plus, solicitanții trebuie să își stabilească rezidența acolo și să aibă cel mult 40 de ani. De asemenea, trebuie să fie pregătiți să se mute în Calabria în termen de 90 de zile după ce le-a fost aprobată cererea. Autoriățile locale speră că oferta va atrage tineri proactivi și dornici de muncă.
Gianluca Gallo, consilier regional, a declarat pentru CNN că venitul lunar ar putea fi cuprins între 8.00 și 1.000 de euro timp de 2-3 ani. O altă variantă ar fi o singură tranșă de finanțare pentru a sprijini lansarea unei noi activități comerciale – fie că este vorba de o pensiune, un restaurant, bar, fermă sau magazin.
„Îmbunătățim detaliile tehnice, suma lunară exactă și durata fondurilor și analizăm dacă să includem și sate puțin mai mari, cu până la 3.000 de locuitori”, a spus Gallo.
„Municipalitățile au fost foarte interesate și, dacă această primă schemă funcționează, vor urma mai multe în următorii ani”, a adăugat el.
Denumit „venit de rezidență activă”, proiectul are ca scop și să crească atracția Calabrei ca loc pentru „muncă din sud” – versiunea din sudul Italiei pentru muncă la distanță, – explică Gianpietro Coppola, primarul din Altomonte, localitate care participă la acest proiect.
El spune că este o abordare mai bine direcționată pentru revitalizarea comunităților mici decât vânzarea caselor cu un euro, un alt proiect de repopulare a localităților îmbătrânite din Italia.
„Casele de un euro nu sunt cea mai bună modalitate de a revigora sudul Italiei”, spune Coppola.
Aplicațiile pentru „venitul de rezidență activă” ar urma să fie lansate online în următoarele săptămâni. Regiunea Calabria a alocat deja peste 700.000 de euro pentru proiect.
Peste 75% din localitățile din Calabria – aproximativ 320 – au în prezent mai puțin de 5.000 de locuitori, ceea ce provoacă îngrijorare că unele comunități ar putea dispărea complet în câțiva ani, dacă nu se iau măsuri.