Home Uncategorized 21 de ministere în viitorul Guvern: Ce iau PNL, PSD și UDMR...

21 de ministere în viitorul Guvern: Ce iau PNL, PSD și UDMR și când și cum se face rotația

0

Negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR au ajuns, sâmbătă, aproape de final, urmează doar stabilirea în forurile de conducere a premierului care va intra primul în sistemul de rotativă. Surse politice au precizat pentru News.ro că, în cazul în care PNL va avea premierul, fiind cea mai probabilă variantă, atunci PSD va avea în Executiv 10 portofolii, în timp ce PNL doar 8 şi UDMR, 3. Astfel, Executivul va avea 21 de ministere, în total. PNL a renunţat, la această rotaţie, la Ministerul Dezvoltării şi la Ministerul Transporturilor, urmând a avea miniştri la Justiţie, Energie, Externe, Educaţie, MAI, Fondurile Europene, Digitalizare şi IMM şi Turism, un minister nou înfiinţat. Şi la ministerele Finanţelor, Transporturile şi la SGG se va aplica principiul rotaţiei, transmite news.ro.

În varianta cu premier PSD, care va prelua cel mai probabil şefia Guvernului după un an şi jumătate, PSD şi PNL urmând a avea câte 8 portofolii şi UDMR – 3. 

Ministerele pe care le va deţine PNL, în noul Guvern cu premier PNL sunt Justiţie, Energie, Externe, Educaţie, MAI, Fondurile Europene, Digitalizare şi IMM şi Turism, un minister nou înfiinţat. 

LIberalii au renunţat, potrivit surselor politice, şi la pretenţia de a avea Ministerul Dezvoltării Regionale şi la Transporturi. Dezvoltarea va rămâne la UDMR, iar Transporturile vor merge la PSD. 

PSD va avea Finanţele şi Secretariatul General al Guvernului, cu rang de ministru. De principiu, s-a stabilit că la rotaţia premierilor, ministerele Finanţelor, Transporturile şi SGG-ul să revină la celălalt partid, adică vor reveni PNL-ului. 

Rotaţia premierilor, stabilită prin acordul politic, se va face la 1 iulie 2023. 

Ad

Exit mobile version