Home Externe 2 maşini incendiate şi incidente la premiera filmului Matilda la Moscova

2 maşini incendiate şi incidente la premiera filmului Matilda la Moscova

0

Poliția a reținut șapte activiști ortodocși la premiera moscovită a filmului „Matilda”, despre relația unei faimoase balerine cu ultimul țar al Rusiei, a informat mass-media de stat, citată de DPA.

Activiștii au cântat în semn de protest la cinematograf și au catalogat filmul drept calomnios, a indicat marți agenția rusă de știri TASS.

Pelicula, în regia lui Alexei Uchitel, spune povestea aventurii pasionale între cel care avea să devină țarul Nicolae al II-lea și balerina de origine poloneză Mathilde Kschessinska.

Radicalii ortodocși consideră însă că filmul denigrează figura țarului Nicolae al II-lea, venerat ca sfânt de către Biserica Ortodoxă Rusă.

Protestatarii au amenințat spectatorii cu incendierea și au dat foc la două mașini.

Controversatul film „Matilda” — în ultimele luni ținta atacurilor mai multor politicieni și radicali ortodocși ruși — a avut luni seară premiera la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, în mijlocul unui puternic dispozitiv de securitate, potrivit EFE.

Persoanele reținute au fost acuzate de tulburarea liniștii publice.

Ad

Exit mobile version