2 liberali s-au pierdut cu Firea: Au votat bugetul propus de primarul PSD

Fostul consilier general PNL Ciprian Ciucu precizează vineri că liberalii nu sunt „pe blat” cu primarul Capitalei, Gabriela Firea, iar cei doi membri ai partidului care au anunţat că votează bugetul Bucureştiului „sunt înclinaţi spre blaturi”, transmite Agerpres.

Într-o postare pe Facebook, Ciucu lasă de înţeles că cei doi consilieri vor fi sancţionaţi de partid pentru că „nu au respectat deciziile Biroului Politic”.

„Despre cei doi membri PNL din Consiliul General care sunt mână în mână cu Firea: PNL Bucureşti a trecut printr-o reformă profundă. Nu se poate întâmpla instantaneu, sunt proceduri statutare de care trebuie să ţii cont pentru a face lucrurile în ordine. În legătură cu cei doi „colegi” liberali care i-au votat proiectele lui Firea… Îi ştim, pentru noi nu a fost o surpriză. Sunt din vechea gardă, sunt cei care au deţinut în trecut puterea în PNL Bucureşti, sunt cei înclinaţi spre blaturi. Nu i-am putut da afară la timp pentru că avem nevoie de motive statutare care să ofere consistenţă juridică acestei acţiuni. (…) Ei sunt doar rămăşiţe de care vom scăpa zilele acestea, pentru că avem suficiente motive statutare (nu au respectat deciziile Biroului Politic. (…) Aşa că nu vă înfierbântaţi şi nu generalizaţi că PNL e pe blat cu Firea, nu suntem, este vorba de doi trădători, doi blatişti, două rămăşiţe şi zilele acestea separăm grâul de neghină”, susţine Ciucu.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat bugetul general al Primăriei Capitalei pe 2020 de circa 10 miliarde lei, adică peste 2,1 miliarde euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare