2 ITI în Hunedoara la finanțare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță prin Acordul de Parteneriat pentru perioada de programare 2021 – 2027 (versiunea decembrie 2021) finanțarea a patru ITI în România, dintre care două se situează în județul Hunedoara. Astfel, 8 localități urbane și 14 comune de pe teritoriul județului Hunedoara, vor beneficia de bani pentru: investiții în infrastructura rutieră, apă – canal, servicii sociale și de sănătate, educație și cultură, turism, dar și investiții adresate mediului de afaceri, sectorului agricol și montan.

„Sunt bucuros că inițiativa de a construi un nou ITI în zona Munților Apuseni a dat în scurt timp roade și felicit pe această cale colegii mei, președinți ai celor patru Consilii Județene din Alba, Arad, Bihor și Cluj, dar și pe primarii care au muncit la această construcție instituțională, în mod deosebit, pe domnul primar al orașului Zlatna, inițiator al acestui demers. Totodată, felicit primarii din Valea Jiului, pentru efortul și perseverența cu care care au muncit la formarea primului ITI din județul Hunedoara, demers început cu câțiva ani în urmă, sub coordonarea și sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest)”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Este o reușită extraordinară faptul că județul Hunedoara a reușit să atragă finanțări europene nerambursabile pentru 2 ITI, din cele patru aprobate la nivel național. În ceea ce privește sumele prevăzute în Acordul de Parteneriat, destinate celor patru ITI naționale, acestea vor face subiectul negocierilor dintre reprezentanții autorităților din România și ai Comisiei Europene. Județul Hunedoara este singurul județ din România pe teritoriul căruia există două structuri asociative de dezvoltare teritorială integrată, respectiv Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Țara de Piatră”, din care fac parte 5 județe din zona Munților Apuseni (Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara) și 16 UAT-uri din județul Hunedoara (Baia de Criș, Balșa, Băița, Blăjeni, Brad, Bulzeștii de Sus, Buceș, Bucureșci, Certeju de Sus, Crișcior, Geoagiu, Luncoiu de Jos, Ribița, Tomești, Vața de Jos, Vălișoara) și Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integrată „Valea Jiului” (6 UAT-uri din județul Hunedoara: Aninoasa, Lupeni, Petrila, Petroșani, Uricani, Vulcan), care vor beneficia de finanțări europene nerambursabile. Consiliul Județean Hunedoara este membru fondator al celor două structuri de tip ITI.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare