17 parlamentari democrați americani au fost arestați

Şaptesprezece parlamentari americani, printre care steaua în ascensiune a stângii, Alexandria Ocasio-Cortez, au fost arestaţi marţi la Washington în urma unui protest în sprijinul dreptului la avort, a anunţat poliţia, notează AFP conform Agerpres.

„Am arestat în total 35 de persoane”, printre care „17 membri ai Congresului”, pentru că, după trei avertismente, „unii dintre manifestanţi au refuzat să părăsească strada” situată între Capitoliu şi Curtea Supremă, a scris pe Twitter poliţia Capitoliului.

Democraţii şi preşedintele Joe Biden încearcă să-şi mobilizeze electoratul în jurul acestei probleme, în vederea alegerilor de la jumătatea mandatului prevăzute în noiembrie.

Potrivit site-ului american Axios, cei 17 parlamentari arestaţi, membri ai Camerei Reprezentanţilor, sunt toţi democraţi şi în principal femei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare