Home Dezvaluiri 15 ani de închisoare pentru ofițerii de informații care racolează judecători și...

15 ani de închisoare pentru ofițerii de informații care racolează judecători și procurori

0

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România(UNJR) vrea să scoată serviciile de informaţii din Justiţie prin lege, o serie de modificări propuse la actele normative privind sistemul judiciar prevăzând pedepse cu închisoarea de până la 15 ani pentru racolarea sau tentativa de racolare a judecătorilor, procurorilor sau personalului asimilat. De asemenea, UNJR propune ca protocoalele emise sau co-semnate de CSAT sau Servicii, care au legătură cu Justiţia, să fie considerate informaţii de interes public.

Potrivit modificărilor propuse de UNJR la legea 303/2004, „judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de specialitate si personalul conex personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii”, cu evidenţierea, faţă de forma veche a legii, a sintagmei „vreunui serviciu de informaţii”.

Mai mult, Uniunea propune ca racolarea acestora sau tentativa să fie o infracţiune ale cărei limite majorate să ajungă până la 15 ani de închisoare.

„Serviciilor de informaţii le este interzis să racoleze persoanele prevăzute de alineatul 1 ca lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicţii este infracţiune împotriva independenţei justiţiei şi se pedepseste cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracţiunea este comisă de un ofiţer cu funcţiii de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativa se pedepseşte”, este propunerea UNJR, ajunsă pe masa parlamentarilor din Comisia specială pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în justiţie.

Modificarea vine în condiţiile în care vechea reglementare impunea interdicţii în cazul magistraţilor, însă nu impunea nicio pedeapsă pentru cei din serviciile de informaţii care racolau sau încercau să o facă. 

Ad

Exit mobile version