spot_img
8.1 C
București
duminică, noiembrie 17, 2024
AcasăALEGERI 202011 deputați PNL înfrânți în Senat de PNL, USR, UDMR și PSD

11 deputați PNL înfrânți în Senat de PNL, USR, UDMR și PSD

-

- Reclama -

Senatul a respins, luni, în plen, în calitate de prim for sesizat, o propunere legislativă iniţiată de 11 deputaţi de la PNL pentru repatrierea moaştelor Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, transmite Agerpres.

- Reclama -

Era prevăzut ca Guvernul să se ocupe de procedurile de identificare şi repatriere a rămăşiţelor umane ale acestor sfinţi, aflate pe teritoriul austriac.

- Advertisement -

În favoarea raportului de respingere au fost 118 voturi „pentru”, 13 au votat „împotrivă” şi s-a înregistrat o abţinere.

Singurele voturi pentru au fost de la senatorii AUR.

- Advertisement -

Proiectul reglementează cadrul legal privind repatrierea moaştelor Sfântului Cuvios Mărturisitor Visarion Sarai, a Sfântului Mucenic Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului şi a Sfinţilor Preoţi Martiri Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, care au murit în închisoarea Kufstein din Landul federal austriac Tirol.

În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii, miniştrii Afacerilor Externe, Justiţiei, ministrul Finanţelor Publice şi Culturii trebuie să emită un ordin privind stabilirea procedurilor de identificare şi repatriere.

Sfintele moaşte ar urma să fie aşezate, cu sprijinul Patriarhiei Române, la Biserica Sfânta Treime din Sibiel.

„La mijlocul secolului al XVIII-lea, din rândul preoţilor şi al credincioşilor ortodocşi români din Transilvania s-au ridicat numeroşi apărători ai dreptei credinţe în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a-i înstrăina de Legea Strămoşească, credinţa ortodoxă. Printre ei s-au numărat şi preoţii Moise Măcinic din Sibiel, Ioan din Galeş şi mireanul/credinciosul Nicolae Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului, satul Tilişca. Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat oficial pe 21 octombrie 1955, în catedrala din Alba lulia pe Sfântul Mucenic Oprea Miclăuş, iar pe Sfinţii Preoţi Martiri Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, judeţul Sibiu, în anul 1992, fiind cinstiţi ca sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni şi mai cu seamă de cei din Transilvania, din mijlocul cărora s-au ridicat”, se arată în expunerea de motive a proiectului, semnată de deputatul liberal Daniel Gheorghe.

Propunerea legislativă a mai fost înregistrată spre dezbatere parlamentară în 13 octombrie 2020, dar a fost clasată conform hotărârii Biroului permanent al Senatului din 30 decembrie 2020.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img