Home Economie 100.000 de pensii vor fi recalculate

100.000 de pensii vor fi recalculate

0

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat că până la finalul lunii septembrie, aproximativ 100.000 de persoane vor avea pensiile recalculate, fiind vorba despre cei care s-au retras din muncă în baza unor legi speciale. Până la acest moment, peste 40.000 de pensii sunt deja recalculate.

„Sunt persoane care au ieşit de-a lungul timpului pe baza unor legi speciale – legi create strict fie pentru mineri, fie pentru platforme industriale cum e Galaţiul. Aceste persoane au ieşit la pensie, dar au beneficiat de doar 2 dintre cele 3 beneficii. Adică stagiul suplimentar şi reducerea vârstei de pensionare, dar nu au avut punctaj suplimentar. Aceste persoane acum se încadrează în această lege”, a declarat Marius Budăi.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 100.000 de pensii vor fi recalculate

Ad

Exit mobile version