Home Economie Agricultura 1.170 de arhitecţi, experţi în conservare şi profesori francezi şi din străinătate...

1.170 de arhitecţi, experţi în conservare şi profesori francezi şi din străinătate îl critică pe Macron pentru ”precipitarea” în cazul Notre Dame

0

Peste o mie de experţi în patrimoniu i-au cerut preşedintelui Emmanuel Macron, într-o scrisoare deschisă publicată de cotidianul francez Le Figaro, să evite „precipitarea” în ceea ce priveşte restaurarea catedralei Notre-Dame din Paris şi să nu încalce regulamentele din domeniul protejării patrimoniului, relatează AFP și Agerpres.

„Să nu înlăturăm complexitatea gândirii care trebuie să înconjoare acest şantier, în spatele unui afişaj al eficacităţii”, au declarat 1.170 de arhitecţi, experţi în conservare şi profesori francezi şi din străinătate în acest text publicat online în ediţia de duminică a cotidianului Le Figaro, după ce preşedintele Franţei a promis că va reconstrui în cinci ani catedrala Notre-Dame, o bijuterie a artei gotice, distrusă parţial de un incendiu în urmă cu două săptămâni.

„Să ne acordăm timpul necesar pentru a găsi calea cea mai bună şi, atunci, da, vom fixa un termen ambiţios pentru o restaurare exemplară”, au pledat ei.

Semnatarii textului, printre care s-a aflat şi expertul în conservarea monumentelor naţionale Laurent Alberti, critică alegerea guvernului francez de a adopta pentru acest şantier un proiect de lege ce autorizează derogări de la normele de protecţie patrimonială.

„Alegerile pentru restaurarea monumentului trebuie să se facă având o abordare scrupuloasă, bine gândită, a deontologiei”, au adăugat ei în acel text, intitulat „Monsieur le President, ne dessaisissez pas les experts du patrimoine!” („Domnule preşedinte, nu îi privaţi pe experţii în patrimoniu de responsabilităţile lor!”).

Mai multe voci din universul culturii, inclusiv cele ale jurnalistului radio-TV Stephane Bern şi fostului ministru al Culturii Jack Lang, şi-au exprimat la rândul lor preocuparea în legătură cu adoptarea acelor derogări.

Ad

Exit mobile version