spot_img
3.9 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriVIDEO: Se strânge lațul în jurul ministrului de finanțe Teodorovici: NOI DEZVĂLUIRI

VIDEO: Se strânge lațul în jurul ministrului de finanțe Teodorovici: NOI DEZVĂLUIRI

-

Firma care îi plăteşte ministrului de Finanțe Eugen Teodorovici o chirie de 5.000 de euro pe lună pentru vila din centrul Bucureştiului nu a avut niciodată autorizaţie de funcţionare. Practic, de când există, de un an şi jumătate, restaurantul funcţionează ilegal, spune Digi 24. Poliţia Locală a Sectorului 1 a acuzat firma controlată de mama ministrului de venituri ilicite şi a cerut Administraţiei Financiare să confişte banii încasaţi ilegal şi să-i verse la bugetul statului. Mai întâi, a amendat firma cu 400 de lei si i-a suspendat activitatea până la obţinerea autorizaţiei. O lună mai târziu, adică pe 5 mai 2014, poliţia sesiza ANAF. O demonstrează un document intrat în posesia Digi24.

- Reclama -

Informare Poliţia Locală Sector 1 către AFP Sector 1: „Vă rugăm să constataţi veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei, ultima sancţionată, pentru punerea în aplicare a prevederilor legale privind confiscarea sumelor care se fac venit la bugetul statului”.

- Advertisement -

Două luni mai târziu, adică în iulie 2014, poliţia constata că firma funcţionează în continuare. Tot fără autorizaţie de la Primărie şi cu activitatea suspendată.

Înregistrare cu camera ascunsă:

- Advertisement -

Reporter – Din punctul de vedere al ANAF, cum se caracterizează aceste fapte?

Director AFP Sector 1 – Cred că astea sunt fapte de competenţa Antifraudei, din punctul meu de vedere.

Reporter – Care e în subordinea ANAF.

Director AFP Sector 1 – Nu e în subord… E în subordinea ANAF-ului, dar eu sunt administraţia fiscală.

Reporter – Aţi sesizat Antifrauda?

Director AFP Sector 1 – Dar nu ştiu despre ce este vorba.

Discuție reporter – George Măgureanu, profesor de drept fiscal:

Reporter – Dacă această unitate a încasat venituri în perioada suspendării activităţii, aceste venituri care sunt considerate ilicite sunt evaziune fiscală sau unde ar putea fi încadrate?

George Măgureanu – (…) La evaziune fiscală, pentru că mă îndoiesc că au fost fiscalizate câtă vreme activitatea era suspendată.

Anul trecut, firma mamei lui Eugen Teodorovici a contestat la judecătorie raportul ANAF şi a câştigat în primă instanţă.

Judecătorul a constatat prescrisă executarea silită a Fiscului. Acum, ANAF a făcut apel la Tribunalul Bucureşti.

Nici în momentul de faţă restaurantul doamnei Teodorovici nu are autorizaţia de funcţionare, dar îşi continuă activitatea.

„Deci, n-au autorizaţie. Bine, mersi frumos. Există cerere de autorizaţie, dar nu au obţinut-o pentru că nu au acordul vecinilor”, spune un reprezentant al Primăriei Sectorului 1.

ANAF este în subordinea ministrului Finanţelor Publice. Pe 3 martie 2015, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a depus apel împotriva firmei. Aceasta a fost înfiinţată în noiembrie 2013, de către mama ministrului Eugen Teodorovici, Iulia. Ea deţine 55% din acţiuni. Restul de 45% sunt ale Elenei Angela Ilie. Firma administrează restaurantul care funcţionează în vila ministrului Finanţelor. Pentru acest lucru, doamna Teodorovici îi plătește fiului său o chirie de 5.000 de euro pe lună. Până în acest moment, mama ministrului de Finanțe nu a putut fi contactată pentru a-și spune punctul de vedere.

Aceasta este, potrivit declarației de avere, principala sursă de venit a ministrului de Finanțe. El mai are încă trei case, toate cumpărate prin împrumuturi. Totalul datoriilor lui Eugen Teodorovici depășește 800.000 de euro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img