Un comunicat de presă transmis miercuri de Muftiatul Cultului Musulman din România și contrasemnat de liderii celor două organizații etnice ale turcilor și tătarilor din România (UDTTMR și UDTR) solicită sprijinul autorităților române pentru a ține sub control posibile derapaje în propăvăduirea islamului în anumite lăcașuri de cult.
În documentul semnat de Muftiul Muurat Iusuf, Gelil Eserghep — președintele Uniuni Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR) și Fedbi Osman — președintele Uniunii Democrate Turce din România (UDTR) se solicită ca autoritățile române, în această perioadă tensionată la nivel internațional, să acorde o mai mare atenție problemelor cu care se confruntă comunitatea musulmană din România, probleme specific confesionale ce ar putea avea repercusiuni asupra întregii societăți, odată scăpate de sub control.
‘Este vorba despre existența, pe teritoriul României, a lăcașurilor de cult musulman în care se propagă idei religioase necunoscute, lăcașuri care nu au avizul Muftiatului Cultului Musulman din România. Despre existența lor și despre pericolul pe care acestea îl prezintă, noi, reprezentanții celor trei instituții, am atras atenția și în cadrul unei întâlniri pe care am avut-o la începutul anului cu parlamentarii constănțeni. Pentru o gestionare cât mai eficientă a acestei probleme considerăm că trebuie urmat modelul din Marea Britanie, acolo unde lăcașurile în care se propagă fundamentalismul sunt închise. De asemenea, solicităm din nou public reglementarea legislativă a înființării și funcționării lăcașurilor de cult cu precădere a celor islamice. Considerăm că orice lăcaș de cult, indiferent de confesiune, trebuie să fie avizat de cultul căruia îi aparține și de alte instituții abilitate ale statului. În aceeași măsură, personalul care oficiază slujbe ar trebui să fie avizat atât de cultul respectiv, cât și de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din cadrul Guvernului României. Astfel, vom evita situațiile în care anumiți cetățeni străini sau români își asumă statutul de reprezentanți ai comunității musulmane, vorbesc în numele acesteia și oficiază slujbe, ignorând instituțiile abilitate ale statului român’, se arată în comunicatul de presă.
‘Departe de noi gândul de a crea panică sau de a ne evidenția în vreun fel în spațiul public în această perioadă și așa destul de agitată. Cu toate acestea, ne vedem obligați să semnalăm aceste derapaje pentru a nu ajunge în situații similare celei din Franța. Nu vrem ca asupra unor comunități istorice, precum cea turcă și tătară din România, care și-au câștigat un respect deosebit în România și care sunt parte a mozaicului etnic dobrogean, să planeze suspiciuni sau, mai rău, să fie marginalizate și chiar stigmatizate’, subliniază reprezentanții comunității musulmane.
În materialul transmis presei se face apel către autoritățile administrației publice pentru a ajuta la identificarea tuturor lăcașurilor de cult islamic existente pe teritoriul României, care nu se află în evidența Muftiatului. ‘Orice alte voci care afirmă opinii privind strategia de promovare a Religiei Islamice pe teritoriul României nu numai că nu sunt avizate, dar nu au niciun fundament în domeniul teologiei islamice și cel mai grav este că aceștia nu își vor asuma eșecul în cazul unui eveniment tragic similar celui din Franța’, se mai arată în comunicat.
În România funcționează 78 de moschei și geamii sub autoritatea Muftiatului Cultului Musulman din România în care serviciul religios este oficiat de personal clerical salarizat de la bugetul de stat prin intermediul Secretariatului de stat pentru cultele religioase, dar, potrivit clericilor oficiali, există informații că mai sunt organizate întruniri religioase și în cel puțin alte 30 de case de rugăciune organizate pe lângă diferite fundații și asociații pentru servicii sociale islamice.