spot_img
joi, 25 decembrie, 2025
-0.1 C
București
spot_img

Dezvăluiri despre asasinatul jihadiștilor din biserica din Normandia: Guy a fost forțat să filmeze execuția

Un pensionar octogenar, care a fost înjunghiat de patru ori de către jihadiştii implicaţi în atacul de la biserica catolică din Saint-Etienne-du-Rouvray, din apropiere de localitatea Rouen, a fost forţat de cei doi militanţi să filmeze execuţia preotului Jacques Hamel şi s-a prefăcut mort pentru a supravieţui, scrie Daily Mail transmite news.ro.

Jihadiştii l-au obligat pe pensionar, în vârstă de 87 de ani, care a fost identificat drept ”Guy”, să filmeze execuţia preotului Jacques Hamel, înainte de a fi înjunghiat chiar el în gât, braţ şi în spate, chiar în faţa altarului din lăcaşul de cult catolic.

Incidentul a fost descris de către soţia sa, care nu a fost rănită de atacatori. Ulterior, extremiştii le-au folosit pe călugăriţe drept scuturi umane, într-o încercare de a scăpa din biserică, însă au fost ucişi de forţele franceze de intervenţie.

”Unul dintre terorişti m-a abordat . Mi-a spus că nu mă va răni, pentru că voi fi ostateca lui. A spus acelaşi lucru şi celor două călugăriţe. Aşa că ne-am gândit – măcar nu vom muri imediat, poate vom muri în vreo oră. Însă teroriştii au spus că soţul meu nu va fi cruţat, pentru că este bărbat”, a declarat Jeanine, soţia octogenarului înjunghiat, care rămâne în stare gravă, dar stabilă.

Între timp, al doilea terorist implicat în atacul de la biserică a fost identificat drept Abdel Malik P, un alt terorist născut pe teritoriul francez, care locuia în localitatea Aix-lex-Bains din Alpi.

Complicele său, Adel Kermiche, aştepta punerea sub acuzare pentru terorism şi era eliberat pe cauţiune, purtând o brăţară de securitate în timpul atacului, care a fost dezactivată în primele ore ale dimineţii. Adolescentul, în vârstă de 19 ani, era monitorizat de autorităţi după ce a încercat în două rânduri să se alăture jihadiştilor Statului Islamic din Siria şi a stat aproape un an de zile în spatele gratiilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Dâmbovița anunță noi investiții in sistemul medical

    Sfârșitul de an aduce noi contracte de finanțare semnate...

    Până la pacea din Ucraina, rușii și americanii fac proiecte economice. ȚINTELE

    Uniunea Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia (RSPP) continuă dialogul...

    SUA au desfășurat trupe masive spre Venezuela

    Statele Unite au desfășurat săptămâna aceasta în Caraibe un...

    Avertisment de la Cernobîl

    Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl s-ar...

    Ucrainienii au fugit dintr-un oraș considerat cheie de ruși

    Armata ucraineană a abandonat orașul Seversk din Donbas pentru...

    Trump a zburat cu avionul lui Epstein de cel puțin 8 ori

    Cel de-al treilea lot de documente publicate de Departamentul...

    Articole relationate

    Categorii populare