Primul parc industrial al municipiului Drobeta-Turnu Severin! Teren de 12,5 hectare obținut din proprietatea Agenției Domeniilor Statului

 Municipiul Drobeta-Turnu Severin face un pas important spre dezvoltare economică și atragerea de investiții, după ce administrația locală a obținut de la Agenția Domeniilor Statului (ADS) terenul necesar pentru realizarea primului parc industrial al municipiului.

Potrivit primarului Marius Screciu, este vorba despre un teren cu o suprafață de 12,5 hectare, amplasat la intersecția Drumului Dudașului cu Centura Ocolitoare a municipiului Drobeta-Turnu Severin, într-o zonă cu potențial ridicat pentru dezvoltare economică și investiții, proiectul având capacitatea de a genera sute, chiar mii de locuri de muncă.

Am obținut de la Agenția Domeniilor Statului terenul necesar pentru realizarea primului parc industrial al municipiului Drobeta-Turnu Severin. Terenul, în suprafață de 12,5 hectare, este amplasat la intersecția Drumului Dudașului cu Centura Ocolitoare, într-o zonă strategică, cu potențial major pentru dezvoltare economică și atragerea de investiții, oferind posibilitatea creării a sute, chiar mii de locuri de muncă”, a transmis Marius Screciu, primarul Severinului.

Edilul a subliniat și sprijinul oferit de conducerea Agenției Domeniilor Statului în demersurile realizate pentru obținerea terenului.

Mulțumesc domnului Cătălin Tutilescu, directorul ADS, pentru implicarea, susținerea și deschiderea oferită”, a mai precizat primarul municipiului.

De asemenea, administrația locală anunță că va acorda facilități importante firmelor care vor funcționa în cadrul parcului industrial, printre care se numără scutiri de la plata impozitului pe teren, impozitului pe clădiri, precum și de la plata taxelor pentru eliberarea certificatelor și autorizațiilor de urbanism.

Am răspuns pozitiv inițiativei primarului Marius Screciu de a transfera un teren din proprietatea ADS către primăria Dr Tr Severin pentru construcția unui parc industrial ! Prin acest proiect se vor creea noi locuri de muncă , o necesitate a severinenilor și nu numai”, a transmis directorul ADS, Cătălin Tutilescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare