Zelenski, nemulțumit: Ucraina a primit numai 10% din ajutorul militar aprobat de Congresul SUA

Ucraina a primit numai 10% din ajutorul militar aprobat de Congresul SUA mai devreme anul acesta, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a anunţat că aşteaptă desfăşurarea în săptămânile următoare a unei noi reuniuni a grupului de la Ramstein, ce reuneşte statele ce furnizează ajutor militar Ucrainei în războiul cu Rusia, relatează Reuters.

„Îţi faci sarcina ce-ţi revine. Constitui rezerve, mizezi pe brigăzi speciale, contezi pe un asemenea echipament (promis de SUA n.red). Dar primeşti numai 10% din pachetul deja votat… asta nu este amuzant”, a spus Zelenski miercuri în faţa unor jurnalişti din ţările nordice, referindu-se la eforturile de organizare ale armatei ucrainene, dar care nu primeşte tot sprijinul promis de SUA în virtutea ajutorului de peste 61 de miliarde de dolari aprobat de Congresul american în aprilie.

Potrivit preşedintelui ucrainean, nu finanţarea ar împiedica furnizarea deplină a acestui ajutor, ci „este mereu vorba despre birocraţie sau logistică, de unele idei sau scepticism”, adică responsabilii americani ar analiza prea mult dacă „asta vă dăm, dar nu şi asta”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Mossad în ancheta privind presupusa influență străină in alegerile din Israel: Qatar și Turcia bănuite

    Serviciul de informații israelian Mossad s-a alăturat anchetei serviciului...

    Povestea crizei constituționale din Polonia

    În martie, parlamentul polonez a ales șase noi...

    Trump: Niște oameni nebuni cer sancțiuni împotriva Rusiei

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că consideră apelurile...

    Jarosław Kaczyński: Dacă președintele se ridică la înăltimea situației vom câștiga

    Jarosław Kaczyński, liderul partidului de opoziție Lege și Justiție...

    Articole relationate

    Categorii populare