Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat astăzi aliații europeni că încearcă să „șantajeze” Kievul pentru a redeschide conducta Drujba, care transportă petrol rusesc către Ungaria și Slovacia.
Zelenski le-a spus jurnaliștilor de la Kiev că restabilirea fluxului de țiței rusesc prin Ucraina către Uniunea Europeană (UE) ar fi ca și cum ar fi ridicate sancțiunile economice împotriva Moscovei, relatează astăzi BBC.
„Fie vindem petrol rusesc, fie nu. De ce mă obligă (UE) să restaurez Drujba? Cum diferă acest lucru de ridicarea sancțiunilor împotriva rușilor? De ce putem spune Statelor Unite ale Americii într-un caz că ne opunem ridicării sancțiunilor, în timp ce, pe de altă parte, obligăm Ucraina să continue tranzitul petrolului prin conducta de petrol și gaze Drujba?”, a întrebat Zelenski.
