Zegrean: Sunt prea multe infracțiuni prevăzute în legi speciale, trebuie să OPRIM

România are „un exces” de reglementare în domeniul penal, care ar trebui oprit, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean.

„Poate că definiția era ușor prea largă și prea multe fapte puteau fi considerate abuz în serviciu. Trebuie să vă spun că avem, cred eu, un exces de reglementare în domeniul penal, pe lângă infracțiunile din Codul penal, care nu mai știu câte sunt acum, în cel vechi știam, în ăsta nu știu, dar sunt multe sute de fapte care, dacă sunt săvârșite, constituie infracțiune. Pe lângă acestea, mai sunt peste opt sute de infracțiuni prevăzute în legi speciale. Deci, avem peste o mie de infracțiuni care pot fi comise în România din fapte pe care dacă le faci constituie infracțiune și ești pedepsit. După părerea mea, este prea mult”, a afirmat Zegrean, întrebat despre decizia CCR privind abuzul în serviciu.

El a dat drept exemplu situația Chinei, unde sunt 243 de legi în vigoare, menționând că în România există un exces și că este greu să fii judecător într-o țară în care actele normative se schimbă des.

„Clar, este exces de reglementare și ar trebui oprit. A fost așa un iureș în adoptarea legislației. Noi nu mai avem legi dinainte de ’90, nu mai există. Toate au fost refăcute sau au fost abrogate. Pe urmă și acelea au fost refăcute, a fost perioada de pre-aderare, pe urmă de aderare, perioada post-aderare. S-au tot modificat legile. Este foarte greu să fii judecător într-o țară în care legile se schimbă atât de des și sunt atât de multe. Este greu și pentru populație, pentru că cel puțin în domeniul penal se spune că nimeni nu poate invoca necunoașterea legii. Îmi este greu să cred că este cineva în țara asta care știe toate cele o mie și ceva de infracțiuni, nici măcar profesorii de drept penal nu cred că le știu pe toate”, a punctat Zegrean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare