Zeci de migranți au distrus o clădire de lângă Gara din Timișoara

Peste 50 de migranţi din Siria, Afganistan şi Pakistan, solicitanţi de azil în alte judeţe din România, au fost depistaţi, miercuri, de poliţiştii locali, într-o clădire părăsită din zona Gării de Nord din Timişoara, unde se adăposteau ilegal, şi pe care au distrus-o, folosind materialul lemnos pentru a se încălzi.

Prezenţa migranţilor a fost sesizată de riverani, care au reclamat la poliţie faptul că aceştia se adună în grupuri, la diferite ore din zi şi din noapte, fac gălăgie, mizerie, fiind predispuşi la comiterea unor fapte ilicite şi creând disconfort cetăţenilor care locuiesc sau trec prin perimetrul respectiv, arată un comunicat al Poliţiei Locale Timişoara, remis AGERPRES.

Astfel de verificări au mai fost efectuate în ultima perioadă, pentru combaterea acestui fenomen.

Într-o primă fază, în faţa Gării de Nord se afla un grup mai mare de migranţi care, la observarea patrulei poliţiei, au fugit, fiind surprinşi ulterior şapte dintre ei. La verificarea documentelor s-a stabilit că deţineau acte, fiind înregistraţi în evidenţe ca solicitanţi de azil şi provenind din Siria, Afganistan, Pakistan.

Poliţiştii locali au trecut imediat la verificarea imobilelor din zonă, fiind cunoscut faptul că se ascund în clădiri părăsite. Într-o astfel de construcţie nelocuită de pe bulevardul Republicii au fost depistaţi 53 de migranţi. Aceştia au fost legitimaţi, verificaţi, constatându-se că au documente prin care au solicitat azil, eliberate de autorităţile din Şomcuta (Arad), Giurgiu, Bucureşti, Galaţi.

Persoanele în cauză au scos efectiv parchetul şi alte materiale lemnoase din clădirea în care s-au adăpostit, punându-le pe foc, fapt care putea duce la declanşarea unui incendiu şi surparea imobilului, transformându-se într-un nou caz „Colectiv”, punându-se în pericol vieţi omeneşti.

Directorul executiv al Poliţiei Locale Timişoara, Dumitru Domăşnean-Urechiatu, a luat legătura cu persoanele care au în atribuţii gestionarea problemei străinilor şi migranţilor pe teritoriul ţării noastre, cu comisar-şef de poliţie Gabriel Vasilescu de la Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil Timişoara, comisar-şef de poliţie Nelu Gabi Paraschiv, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, pentru găsirea unor soluţii în ceea ce priveşte persoanele în cauză.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare