Zăpezi imense în celebra stațiune Chamonix: Plan de evacuare

Peste o sută de cabane – „chalet” – sunt vizate de un plan de evacuare în celebra staţiune Chamonix din Alpii francezi, ca urmare a riscului maxim de avalanşe declarat luni pentru masivul Mont-Blanc, potrivit autorităţilor locale citate de AFP.

În ce priveşte traficul rutier, întreaga vale Chamonix în direcţia Elveţia, este închisă circulaţiei iar numeroase localităţi au rămas izolate.

„Situaţia este ieşită din comun! A căzut o cantitate de precipitaţii echivalentă a 5 luni în doar 45 de ore. Iar zăpada acumulată pe culmi este foarte mare, ceea ce se întâmplă o dată la 15 ani”, a declarat AFP Eric Fournier, primarul din Chamonix.

După primele evacuări, care au avut loc sâmbătă, au urmat alte cabane aflate la baza versanţilor cu risc de avalanşă. „Sunt vizate peste 100 de cabane. Nu sunt toate ocupate în această perioadă a anului”, a spus el.

„Peste o mie de ocupanţi şi proprietari au fost contactaţi la mijlocul zilei. Le-am cerut să rămână în case şi să închidă obloanele de pe faţadele expuse”, a precizat primarul din Chamonix.

Întregul domeniu schiabil este închis.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare