Yahoo a scanat în secret e-mailurile clienților pentru serviciile secrete americane

Corporația Yahoo a dezvoltat anul trecut un software personalizat pentru scanarea tuturor e-mailurilor primite de clienții săi, în căutarea unor date specificate de ofițeri de informații americani, afirmă agenția de presă Reuters, citând surse confidențiale „care cunosc bine subiectul”.

Yahoo s-ar fi conformat astfel unei solicitări secrete a guvernului Statelor Unite, formulate fie de Agenția pentru Securitate Națională (National Security Agency, NSA), fie de Biroul Federal de Investigații (Federal Bureau of Investigation, FBI), au declarat agenției trei foști angajați ai Yahoo și o a patra persoană informată despre evenimente.

Au fost scanate sute de milioane de conturi Yahoo Mail.

Experți în supraveghere au declarat Reuters că este prima dată când se află că o companie americană din domeniul internetului a dat curs unei cereri a serviciilor de informații prin scanarea tuturor mesajelor la sosire, în timp real, nu doar a unei părți din mesajele arhivate.

Reuters nu a reușit să afle ce anume informații erau căutate și nici dacă Yahoo a transmis efectiv ceva serviciilor secrete.

Doi foști angajați au afirmat că decizia de a coopera cu serviciile a fost luată de managerul general al Yahoo, Marissa Mayer, și a fost urmată de demisia șefului securității informațiilor, Alex Stamos, care acum ocupă o funcție similară la Facebook.

Singurul comentariu al Yahoo la solicitarea Reuters a fost că firma „respectă legile Statelor Unite”. Printr-un purtător de cuvânt al Facebook, Stamos a refuzat să comenteze. NSA a înaintat întrebările agenției de presă biroului directorului pentru informații naționale, care la rândul său nu a făcut niciun comentariu.

Google și Microsoft, de asemenea furnizori importanți de servicii de e-mail, au afirmat marți că nu au efectuat operațiuni de genul celor menționate la Yahoo. „Nu am primit o astfel de cerere, iar dacă am fi primit, răspunsul ar fi fost simplu: în niciun caz”, a declarat un purtător de cuvânt al Google. Microsoft, tot printr-un comunicat al unui purtător de cuvânt, a susținut că „nu ne-am ocupat niciodată cu scanarea în secret a traficului de e-mail, în genul celui relatat astăzi privind Yahoo”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare