Home Analize Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

Xi-Trump, un summit pentru aproape nimic

0

Președinții chinez Xi Jinpin și american Donald Trump au încheiat un summit la Beijing cu câteva victorii simbolice pentru a face impresie bună pe plan intern, dar cu puține acorduri substanțiale, estimează vineri unii analiști, citați de France Presse.

Donald Trump a lăudat noi ‘acorduri comerciale fantastice’, în timp ce Xi Jinping a calificat summitul drept ‘istoric’, în pofida incapacității lor de a ajunge la concesii asupra unor subiecte majore, precum Taiwanul și taxele vamale.

Președintele american a adus un elogiu lui Xi și poporului chinez cu efuziune, în timp ce președintele chinez i-a organizat o primire dintre cele mai fastuoase, rezumă Lim Tai Wei, profesor la Soka University din Japonia.

Faptul că Trump l-a calificat pe Xi drept ‘mare conducător’ și ‘prieten’ arată chinezilor respectul pe care îl poartă președintelui lor și ‘diplomația personală’ pe care cei doi lideri o întrețin. Dar de această dată, ‘simboluri politice și o relansare simbolică par mai importante decât concretizarea acordurilor’, potrivit expertului citat.

Această atmosferă favorabilă întărește ‘legitimitatea pe plan intern’ a lui Xi și reputația lui Trump înaintea alegerilor americane de la jumătatea mandatului prevăzute în acest an, consideră Alfred Wu, profesor asociat la Lee Kuan Yew School of Public Policy din Singapore.

Xi Jinping a declarat că el și Donald Trump s-au înțeles asupra unei ‘noi viziuni’ pentru dezvoltarea unor relații sino-americane stabile și constructive în cursul următorilor trei ani, potrivit unui comunicat al Ministerului chinez de Externe.

Aceste relații s-au ameliorat ‘cel puțin’, iar ‘riscurile extreme s-au diminuat ușor’, estimează Yue Su, de la societatea de analiză Economist Intelligence Unit. Dar acest acord pe trei ani ar putea fi fragilizat de ‘Congresul american, de ‘ulii’ anti-China de la Washington și de poziția politică a lui Trump pe plan intern’, avertizează ea.

Detalii puține

Donald Trump a afirmat la Beijing că Xi Jinping acceptase să ajute la redeschiderea Strâmtorii Ormuz, cvasiblocată de Iran de la începutul războiului în Orientul Mijlociu. Și că China va cumpăra ‘200 de avioane mari’ de la constructorul american Boeing, precum și mai mult petrol și soia americane.

La bordul avionului prezidențial Air Force One, Trump a adăugat că acordul cuprinde o ‘promisiune de 750 de avioane’ suplimentare dacă China va fi satisfăcută de primele 200.

Dar există puține detalii despre aceasta, Ministerul chinez de Externe nu a anunțat și nici nu a confirmat, la fel și fabricantul american de avioane.

‘Ceea ce am înțeles noi despre acordurile concrete rămâne în mare conform așteptărilor pieței’, spune Yue Su. ‘Pe fond, nu cred că au existat surprize majore’.

Donald Trump a indicat, tot la bordul avionului prezidențial, că ‘nu a vorbit’ despre taxele vamale cu omologul său chinez, subiect totuși major între cele două mai mari puteri economice mondiale.

Niciun anunț nu a fost făcut despre cipurile gigantului american Nvidia utilizate în inteligența artificială. Dar analiștii văd un semnal pozitiv în articolele de presă care sugerează că unor companii chineze li s-a permis totuși să le cumpere.

Întreprinderile tehnologice chineze nu au dreptul să cumpere cipurile cele mai performante ale Nvidia, în virtutea reglementărilor de export americane pe care Washingtonul le justifică prin necesitatea de a-și proteja securitatea națională.

‘Aceste acorduri, deși impresionante în termeni financiari, sunt susceptibile de a fi abandonate de una sau de alta dintre părți’, avertizează Chong, profesor asociat la Univeritatea națională din Singapore. ‘Este vorba de asemenea de tranzacții punctuale care nu abordează aspectele fundamentale’ ale relațiilor sino-americane, potrivit lui.

Linii roșii, în continuare

Președinții chinez și american au evitat să abordeze public ‘câmpurile minate geopolitice’, între care Taiwanul – subiect considerat de mult timp de China ca o ‘linie roșie’ – și drepturile omului, susține Lim Tai Wei, de la Soka University.

‘Ei au evitat subiectele sensibile și au urmat ‘scenariul’ pentru a arăta lumii că știu să-și gestioneze rivalitatea și să coopereze în probleme care nu reprezintă risc pentru unul sau celălalt’, explică expertul.

Într-un interviu televizat înregistrat cu puțin timp înainte de plecarea sa din Beijing, Donald Trump a avertizat Taiwanul. ‘Nu vreau ca cineva să-și declare independența și, știți, să fim nevoiți apoi să parcurgem 15.000 de kilometri pentru a intra în război’, a declarat președintele american, potrivit unui fragment difuzat vineri de postul Fox News.

Referitor la ex-magnatul media prodemocrație din Hong Kong, Jimmy Lai, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru atingere adusă securității naționale, Donald Trump a declarat la bordul Air Force One, în timpul zborului de întoarcere:’I-am vorbit despre asta, este complicat pentru el (…). Mi-a spus că este un caz dificil de gestionat pentru el’.

În fine, despre războiul în Orientul Mijlociu, Xi Jinping i-ar fi adresat omologului său american cuvinte încurajatoare: China nu ar furniza arme Iranului și ar fi dispusă să contribuie la redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

‘Dar există limite în ceea ce poate face China în realitate, pentru că Iranul este în situația de ‘supraviețuire și acordă prioritate propriilor sale interese’, subliniază Yue Su.

Ad

Exit mobile version