#WIKILEAKS/ Dezvăluiri: Românca de la FMI vrea să împingă Grecia într-o nouă criză

Fondul Monetar Internaţional ar urmări să împingă Grecia în pragul unei noi crize financiare, pentru a o obliga să impună rapid reformele cerute de creditorii internaţionali, arată transcriptul unei teleconferinţe la care a luat parte şi şefa misiunii FMI la Atena, Delia Velculescu, publicat de Wikileaks, scrie news.ro.

Discuţia datează din 19 martie şi i-a implicat pe Iva Petrova şi românca Delia Velculescu, reprezentante ale Fondului în negocierile cu Atena, şi pe Poul Thomsen, directorul Departamentului European al FMI, relatează Euronews şi The Guardian.

Teleconferinţa scoate la lumină strategia internă a FMI menită să oblige Guvernul elen să ia măsuri dure, precum reducerea pensiilor şi înăsprirea condiţiilor pe piaţa muncii, potrivit Wikileaks. Thomsen a atras atenţia că grecii “nici măcar nu se apropie de acceptarea ideilor” instituţiei de creditare.

În replică, Velculescu, şefă a misiunii FMI la Atena, supranumită “Doamna de fier” de la Fondul Monetar Internaţional, a subliniat că, “dacă (Guvernul grec – n.r.) este supus la suficiente presiuni” ar accepta condiţiile instituţiei. “Dar nu au suficientă motivaţie şi ştiu că C.E. este dispusă la compromisuri, deci există o problemă”, a adăugat ea.

Potrivit Wikileaks, Velculescu a dezvăluit că FMI se gândeşte dacă să publice raportul actualizat privind Grecia la timp sau să îl amâne. Printr-o amânare, Fondul urmăreşte să o convingă pe Angela Merkel, cancelarul german, supusă deja la presiuni din cauza referendumului din Marea Britanie şi a crizei refugiaţilor, să accepte cererile FMI privind restructurarea datoriilor elene.

“Nu voi accepta un pachet de măsuri reduse. Nu o voi face (…) În trecut a existat un singur moment în care au fost luate decizii, atunci când (grecii – n.r.) erau pe punctul de a rămâne fără bani şi să intre în faliment (…). Şi este posibil ca acest lucru să se întâmple din nou. În acest caz, va fi tărăgănat până în iulie. Europenii clar nu vor purta discuţii cu o lună înainte de Brexit”, a spus Thomsen.

Mai exact, FMI intenţiona să o ameninţe pe Merkel că va părăsi troica de creditori, dacă nu reuşeşte să ajungă la un accord cu C.E. privind restructurarea datoriile elene. “Uite, Merkel, ai în faţă o întrebare: trebuie să te gândeşti ce este mai costisitor, să mergi înainte fără FMI (…) sau să accepţi restructurarea datoriilor de care noi credem că Grecia are nevoie pentru a ne ţine alături?”, a spus Thomsen, potrivit Wikileaks.

Grecia a cerut explicaţii FMI în urma dezvăluirilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare