Trebuie să existe, cumva, o ieşire din această situaţie. Ea însă nu mai poate veni, aşa cum ne-am obişnuit, din afară. Ba aş spune că tocmai cronicizarea monitorizărilor de tot felul ne-a adus în această situaţie de a nu ne mai putea identifica cu propriul destin, scrie pe blogul său senatorul Varujan Vosganian, fost ministru al finanțelor.
De o bucată de vreme nu se mai structurează nimic, ci se destructurează. Se compromit instituţii, se nasc ambiguităţi în relaţia dintre ele. Aşadar, nu e vorba de distrugerea creativă de care vorbea Joseph Shumpeter, ca o şansă a modernizării, ci de destabilizarea celor existente, fără a se pune nimic în loc. Singurele instituţii a căror activitate este tot mai febrilă sunt serviciile secrete şi parchetele, într-o manieră, însă, pe care teoriile tradiţionale ale separaţiei puterilor în stat nu sunt nepregătite să o înţeleagă, afirmă Vosganian.
Administraţia publică centrală e în comă. Miniştri, pur şi simplu, se ascund. Cei mai mulţi sunt complet necunoscuţi opiniei publice. Teama de a semna acte care să angajeze răspunderea ministerială este de-a dreptul endemică. Această teamă contaminează administraţia până la ultimele sale nivele. O să ajungem să avem excedent bugetar, din cauză că nu are cine să semneze actele care să asigure finanţarea proiectelor guvernamentale. În aceste condiţii, o iniţiativă de privatizare sau de reformă în vreun domeniu devine un gest hazardat, pe care niciun ministru nu se mai încumetă să-l facă.Administraţia publică locală e în stare de şoc. Aş spune că e decimată, dar ar fi doar un eufemism faţă de ceea ce se întâmplă. Multe administraţii ale judeţelor sau ale capitalelor de judeţ au conduceri interimare. Iar edilii care au scăpat teferi până acum trăiesc într-o permanentă incertitudine. Clasa politică trece printr-un profund proces de depersonalizare. Oamenii politici care se mai menţin în dezbaterea publică nu mai au, decât cu sfială, opinii personale, există subiecte tabu şi clişee care trebuie repetate, consideră fostul ministru al finanțelor.
Capitalul românesc e răvăşit. Aproape că nu există mare capitalist român care să nu fie la puşcărie sau în anticamera ei. (…) Mai mult de jumătate din oraşele României sunt oraşe muribunde. Lipsite de platforme industriale, lipsite de oportunităţi, ele trăiesc din pensii, ajutoare de şomaj şi salarii de la stat. La care se adaugă, pentru cei mai „norocoşi”, banii trimişi de rudele plecate la muncă în străinătate, mai afirmă Vosganian.