spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
3.2 C
București

#VolkswagenGate: Compania dată în judecată de Fondul suveran norvegian, unul din acționarii grupului

Fondul suveran norvegian, cel mai mare din lume, a afirmat duminică seară pentru Financial Times că pregătește acțiuni în justiție în Germania împotriva producătorului de automobile Volkswagen – unde este unul dintre principalii acționari -, după ce valoarea acțiunilor acestuia au scăzut la bursă din cauza scandalului motoarelor trucate, scrie AFP, transmite Agerpres.

„Avocații noștri consideră că modul în care grupul a acționat justifică cererea de reparații în cadrul legislației germane. În calitate de investitor, este responsabilitatea noastră să păstrăm părțile pe care le deținem în Volkswagen”, a declarat cotidianului directorul general al unității din banca centrală care administrează acest fond.

Potrivit agenției de informații financiare Bloomberg, fondul alimentat din veniturile încasate de pe urma hidrocarburilor norvegiene este al patrulea acționar al producătorului german, cu 1,64% din capital.

Acest grup al cărui portofoliu reunește 12 mărci, printre care Volkswagen, Audi, Porsche și Seat, a fost nevoit să cheltuiască 16,2 miliarde de euro pentru a face față scandalului manipulării testelor de emisii unor motoare diesel izbucnit anul trecut.

Probele sale judiciare sunt abia la început, cu o serie de acțiuni în justiție declanșate în Statele Unite și Olanda.

Duminică seară, niciun purtător de cuvânt al producătorului de automobile nu a putut fi contactat.

Volkswagen a folosit softuri pentru manipularea testelor de emisii la 11 milioane de mașini din întreaga lume pentru a le face să pară mai puțin poluante, iar în prezent se confruntă cu consecințele acestui scandal.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare