Vizita Papei la Șumuleu Ciuc: Călugării franciscani s-au opus legării de Pelerinajul de Rusalii, dar Episcopul romano catolic promite posibilitatea primii indulgenței

Având în vedere că vizita Papei are loc în preajma Pelerinajului de Rusalii de la Şumuleu Ciuc, în timpul căruia se poate obţine indulgenţa plenară, arhiepiscopul romano-catolic de Alba-Iulia, György Jakubinyi a extins posibilitatea primirii indulgenţei plenare şi pentru perioada vizitei papale – a anunţat arhiepiscopia, pe pagina sa de internet.

În scrisoarea circulară emisă luni, arhiepiscopul a anunţat că
proclamă şi ziua vizitei Papei, zi de pelerinaj, astfel încât şi
pelerinii care vin la acest eveniment să poată îndeplini
promisiunile strămoşilor. György Jakubinyi a reamintit că
tradiţionalul Pelerinaj de Rusalii de la Şumuleu Ciuc va avea loc
la data de 8 iunie, în sâmbăta de după vizita Papei Francisc.

În comunicatul său, IPS Jakubinyi a subliniat că programul
vizitei în România, respectiv slujba papală care ar avea loc pe
muntele Şumuleu vor fi sigure numai atunci când biroul de presă al
Sfântului Scaun le vor face publice.

Pentru perioada celor patru luni de pregătire, arhiepiscopul a
cerut ca în cadrul liturghiilor de duminică din bisericile
transilvănene să fie rostite rugăciuni şi pentru roadele spirituale
ale vizitei papale, iar în parohii să fie susţinute prezentări
despre Papa Francisc şi vizita planificată a acestuia în România.

Anterior, locţiitorul arhiepiscopal Ferenc Potyó a declarat
pentru portalul Maszol.ro, că s-a vorbit despre posibilitatea
legării vizitei Papei cu pelerinajul de la Şumuleu Ciuc. În opinia
sa, acest lucru ar fi simplificat munca organizatorilor, iar
participarea credincioşilor ar fi fost mai sigură şi mai marcantă,
însă ultimul cuvânt a aparţinut călugărilor franciscani care
organizează pelerinajul şi care au respins propunerea.

Locţiitorul arhiepiscopal a relatat: conform planurilor, Papa
Francisc va sosi la Şumuleu Ciuc la 1 iunie, la ora locală 11 cu
elicopterul. Papa se va deplasa apoi cu papamobilul, astfel încât
să se poată apropia de cât mai mulţi credincioşi. Se preconizează
ca liturghia specială care va avea loc în limba latină să înceapă
la ora 11 şi 45 de minute. În cadrul acesteia va susţine un discurs
şi Papa Francisc, cele rostite urmând să fie traduse în limba
maghiară.

Pentru eveniment se va realiza un altar în aer liber, întrucât
cel existent nu este potrivit. După slujbă, Papa va participa la un
prânz scurt, în cerc restrâns, iar la ora 15 va porni spre Iaşi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings a suspendat toate zborurile

    Compania aeriană AnimaWings a suspendat temporar toate zborurile pentru...

    Bolo va fi audiat la DNA Iași in scandalul Bogoș

    Premierul Ilie Bolojan ar urma să fie audiat în...

    Coruptul ministru ucrainean al Energiei și Justiției și vila de la Geneva

    Noi informații despre averile și cheltuielile asociate familiei fostului...

    Influenceriță americană, absolventă de universitate: N-am citit niciodată o carte

    Influencerita americană Alix Earle (25), care are peste 6...

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Articole relationate

    Categorii populare