COMENTARIU DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (PRELUARE BLOG):
Cum nu există vii morți? Dar Liviu Dragnea? Dar Mihai Tudose?
Ați văzut fețele CEX-iștilor când au ieșit aseară de la ședință? De funeralii!
Ați văzut măștile de gips ale celor doi vii răposați, la declarații? Fără priză, flasce, bâjbâind abulic după salvatoarea rigor mortis.
Cea mai tare știre răsuflată din timpul ședinței a fost că, la un moment dat, participanții la priveghi au izbucnit în aplauze. Cum, îndeobște, asta se întâmplă la conducerea pe ultimul drum a oamenilor de scenă, putem deduce acum că cei doi vii morți au fost considerați de colegii lor mai degrabă saltimbanci decât oameni politici.
Există și morți vii. Cum ar fi Caragiale. Nu-l recunoaștem, pe Măria Sa, zâmbindu-ne pe sub zarțale, ori de câte ori se mai dă în stambă vreun Cațavenc ori vreo Ziță? Vreun Pristanda ori vreun Venturiano?
Morții vii sunt mult mai prețioși decât viii morți. De la viii morți nu te poți aștepta la nimic bun. Ei anunță doar atât: descompunere și duhoare. Morții vii măcar sunt durabili. Aseptici și didactici.
Să revenim.
Liviu Dragnea e genul de copârșist cu lăutari. Jupânul cartierului, de când se știe, toată viața i-a plăcut să fie salutat cu o mică plecăciune respectuoasă. Iar acum, la despărțirea mai lungă, dacă s-ar putea, cu o lacrimă în colțul ochiului. De-asta lăutari. Pentru emoție și bocete înfundate.
Mihai Tudose e omul uniformei purtată pe sub pijama. Ca ziua să pară adormit, iar noaptea, dacă i se murmură un ordin la ureche, să poată sări iute din pat direct în cizme. La îngropăciune domnia sa preferă alămurile, salvele de calibru mic și o groapă XXL, să se poată scărpina în voie dacă-l vor ciupi furnicile neantului.
Agonia lu Liviu Dragnea nu mă impresionează. Te pot impresiona eroii, nu lașii. Nesupușii, nu docilii. Nici nu savurez, însă, această agonie ca pe o binemeritată răsplată pentru frica sa de a juca tare. Îl pot înțelege și scuza. E un român cu tarele neamului său. Jalnic adept al compromisului. Departe de a-și putea asuma riscuri înălțătoare și de a se jertfi, la nevoie, pentru ceilalți.
Cu priveghiatul Mihai Tudose am însă o problemă. A stat închis în conserva sa până acum, de nu auzise nimeni de el și de isprăvile lui politico – administrative, și, de-odată, cineva îi deschide capacul. Chiar Liviu Dragnea. Iar el, Tudose, ca mulțumire, ce face? Mușcă mâna care l-a eliberat pentru politica mare și o mușcă nu oricum, ci veninos, cu dinți viperini împrumutați anume de la Klaus Iohannis pentru a șuiera cum se cuvine cuvântul „penali”.
Atacul surprinzător și violent declanșat de Mihai Tudose la A3, împotriva lui Liviu Dragnea, urmat de o inflexibilitate ostentativă a primului ministru în așa zisele negocieri cu colegii săi de partid, demonstrează nu enervare de moment ci premeditare. Nu bune intenții ci urmarea unor ordine distructive. Și nu o acțiune individuală, ci una colectivă. În care și-au dat mâna, cu replici complementare, și președintele Iohannis și DNA-ul și presa aservită binomului.
Deci Mihai Tudose, mai presus de anonimul pesedist care a fost până când l-a făcut mare Liviu Dragnea, s-a dovedit un securist – conservă plantat bine de „băieți” în cămara cu murături a PSD, pentru a fi activat la momentul potrivit, când nevoile oculte o vor cere. După rețeta Victor Ponta.
Prin faptul că nu a cedat niciun pas, că a forțat lucrurile până la a primi tot ce a vrut, că a ales să-și arate mușchii lui de șahist pe blat cu prea-puternicii zilei (Președinție, DNA), în fața unui partid oarecum in derută sub asalturile necontenite ale DNA, Mihai Tudose și-a asigurat ura, oprobriul unanim și vehement al membrilor PSD. Al celor de la vârf dar, mai ales, al celor mulți, de la bază.
PSD este un partid orgolios. Și regenerativ. Care, atunci când este umilit, ține minte și așteaptă cu înfrigurare momentul revanșei. Mihai Tudose, amețit de fumurile securistice care l-au făcut să se simtă o clipă staroste peste foștii săi colegi, este după ședința de ieri, deși mai are încă puls, un politician mort.
Figurile cernite ale pesediștilor, de aseară, anunță înrăire și sete de revanșă.
Deși, cu numele, guvernarea le aparține în continuare, ei știu că, în fapt, „mulțumită” fostului lor coleg care i-a îngenuncheat pentru o clipă, puterea a fost trasferată, hoțește, în mâini nelegitime. Iar cei care jubilează la această lovitură de palat sunt exact cei pe care poporul pesedist îi detestă cel mai tare: Klaus Iohannis și Laura Kovesi.
La care, de aseară, s-a adăugat cu mare vuiet de trădare, și Mihai Tudose. Viul mort Mihai Tudose.
Aleluia!
