VIOLENȚELE DE LA PARIS/ Macron acuză jurnaliști că au fost violenți: RUȘINE

„Ruşine” autorilor violenţelor – este mesajul transmis de preşedintele Emmanuel Macron după manifestaţiile „vestelor galbene” de sâmbătă din Franţa, relatează AFP.

„Mulţumiri forţelor noastre de ordine pentru curajul şi profesionalismul lor. Ruşine celor care le-au agresat. Ruşine celor care s-au manifestat violent faţă de alţi cetăţeni şi jurnalişti. Ruşine celor care au încercat să intimideze parlamentari. Nu există loc pentru aceste violenţe în Republică”, a scris pe Twitter şeful statului francez.

Înaintea acestei reacţii, notează AFP, preşedinţia şi guvernul nu făcuseră niciun comentariu legat de noile manifestaţii ale „vestelor galbene” care cer în special anularea creşterii taxelor la carburanţi şi măsuri privind puterea de cumpărare.

Ministrul de Interne, Christophe Castaner, a denunţat violenţele din mai multe locuri din Franţa, în cursul cărora s-au operat 130 de reţineri, dintre care 42 la Paris.

Mai puţin semnificativă la nivel naţional decât a fost săptămâna trecută, mobilizarea ”vestelor galbene” s-a soldat sâmbătă cu ciocniri între manifestanţi şi forţele de ordine în centrul Parisului şi cu mai multe reţineri.

La ora 14:00 GMT, aproape 81.000 de manifestanţi erau în stradă în întreaga ţară, faţă de 244.000 săptămâna trecută la aceeaşi oră, a anunţat Ministerul de Interne.

Opt persoane au fost rănite, dintre care doi jandarmi, faţă de 106 săptămâna trecută, a adăugat aceeaşi sursă.

Celebrul bulevard Champs-Elysées din Paris, unde autorităţile au interzis protestele pe o anumită porţiune, a fost teatrul principal al incidentelor de sâmbătă.

De dimineaţă, manifestanţii s-au ciocnit cu forţele de ordine, aruncând cu obiecte şi construind baricade, în timp ce jandarmii şi poliţiştii antitero au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare