VIOLENȚE ÎN A PATRA NOAPTE DE DEMONSTRAȚII LA BELGRAD: ”Kosovo, pământ sârbesc”, una din temele protestului

Incidente violente au marcat vineri la Belgrad cea de-a patra seară de manifestaţii contra modului în care autorităţile sârbe gestionează pandemia, protestatarii aruncând cu pietre în direcţia forţelor de ordine care apărau intrarea în clădirea Parlamentul Serbiei, notează France Presse conform Agerpres.

Majoritatea celor câteva mii de manifestanţi au fost paşnici, dar unele grupuri, cele mai multe alcătuite din tineri frecvent purtând mască, au aruncat petarde, au intonat sloganuri naţionaliste sau cântece proclamând tutela sârbă asupra Kosovo. La mijlocul serii, ei au încercat să treacă peste barierele de securitate şi să urce înspre Parlament, au constatat fotoreporteri AFP aflaţi la faţa locului.

Forţele speciale s-au interpus atunci şi au devenit imediat ţinta bolovanilor, diverselor proiectile şi fumigenelor.

Paşnici, cei mai mulţi manifestanţi au stat la distanţă de aceste incidente şi unii au contribuit la stingerea lor, interpunându-se şi reinstalând barierele de securitate. Acuzate de violenţe în primele două zile ale manifestaţiilor, forţele de ordine nu au replicat la proiectilele aruncate.

Manifestaţiile de la Belgrad au început marţi seară, după anunţul preşedintelui Aleksandar Vucic de reintroducere a restricţiilor totale de circulaţie în weekend ca urmare a creşterii numărului de cazuri de contaminare cu coronavirusul de tip nou, Serbia înregistrând oficial 370 de morţi.

O parte a populaţiei acuză puterea că minimalizează intenţionat acest bilanţ, abandonează populaţia şi îi reproşează gestionarea incoerentă a crizei sanitare.

Autorităţile sârbe au impus unele din cele mai drastice măsuri de izolare din Europa, înainte ca preşedintele Aleksandar Vucic să-şi proclame „victoria împotriva virusului” şi să relaxeze restricţiile.

Aparent spontane, manifestaţiile se ţin fără să apară lideri. Protestatarii sunt uniţi mai ales de furia împotriva preşedintelui Vucic, cu un spectru politic foarte larg, de la stânga la extremă-dreapta.

Manifestaţiile de joi seara au fost singurele desfăşurate fără violenţe, atât la Belgrad, cât şi în alte oraşe ale ţării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare