Violatorul unei eleve olimpice din Bârlad pus în libertate

Un creator de modă din Bârlad, care a urmat o şcoală de specialitate la Milano, acuzat că ar fi violat, la marginea unei păduri, o elevă olimpică în vârstă de 17 ani, va fi cercetat în stare de libertate, au decis, vineri seară, magistraţii Judecătoriei Bârlad, transmite Mediafax.

Magistraţii Judecătoriei Bârlad au decis, vineri, cercetarea în libertate a designerului Silvian Andrei Spiridon (foto), în vârstă de 29 de ani, după ce acesta fusese reţinut de către procurori pentru viol, victimă fiind o adolescentă din municipiul Bârlad, crescută de către bunică.

Potrivit sesizării făcute la Poliţie, eleva de 17 ani, care se cunoştea cu creatorul de modă, a fost abuzată sexual în cursul nopţii de 25 spre 26 decembrie 2015. Astfel, în sesizare se arată că, după o plimbare cu maşina prin Bârlad, tânărul ar fi ieşit apoi în afara oraşului şi, la marginea unei păduri, ar fi violat-o pe adolescentă.

A doua zi, eleva a depus plângere la Poliţie şi, în urma cercetărilor desfăşurate, anchetatorii au decis să-l reţină pe Silvian Andrei Spiridon.

Prezentat, joi seară, în faţa instanţei, cu propunerea de arestare preventivă, magistraţii Judecătoriei Bârlad au amânat pentru vineri pronunţarea, după ce tânărul acuzat de viol şi victima s-au prezentat la un mediator, unde ar fi ajuns la o înţelegere. În consecinţă, judecătorii au respins cererea de arestare preventivă a creatorului de modă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au contestat soluţia magistraţilor, cerere care va fi analizată în zilele următoare de Tribunalul Vaslui.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare