Viktor Orbán la Oradea: Sper că şi România

Suntem dispuşi să colaborăm, iar popoarele din Bazinul Carpatic care colaborează cu maghiari au de câştigat, a declarat luni premierul ungar Viktor Orbán, în discursul rostit cu ocazia deschiderii anului universitar al Universităţii Creştine Partium, transmite agenția maghiară MTI.

La ceremonia organizată în Biserica Reformată Oraşul Nou din Oradea, Viktor Orbán a afirmat că întărirea naţiunii maghiare contribuie la prosperitatea altor popoare din Bazinul Carpatic. „Suntem gata să colaborăm, iar cei care vor coopera cu noi vor avea de câştigat, chiar au câştigat deja„. (…) „Slovenii, slovacii, sârbii şi maghiarii se dezvoltă sprijinindu-se reciproc. Sper că şi România va alege această cale” – a subliniat premierul Ungariei. Viktor Orbán a adăugat că aceasta este o consecinţă a faptului că „am reuşit să facem din Ungaria un stat european puternic şi respectat”

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare