spot_img
luni, 16 februarie, 2026
8.6 C
București

Viktor Orban: Fiecare nou-născut maghiar este în acelaşi timp un nou post de pază în Bazinul Carpatic. Pentru noi fiecare meci durează până când îl câştigăm

Apărăm cu demnitate Bazinul Carpatic, acest lucru fiindu-ne menirea. Fiecare nou-născut maghiar este în acelaşi timp un nou post de pază. Noi nu fărâmiţăm, nu chinuim, nu vindem Bazinul Carpatic, ci îl păstrăm. Trebuie să trăim cu încrederea şi atitudinea unui popor care ştie că a dat mai mult lumii, decât a primit de la ea. Performanţa noastră ne îndreptăţeşte să ne continuăm istoria. Iar noi, cei de astăzi, trebuie să ştim că am avut graniţe şi mai proaste, şi cu toate acestea suntem aici, a declarat premierul maghiar Viktor Orban la comemorarea a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon.

Inițial agenția maghiară de știri MTI a transmis extrase din discursul lui Viktor Orban, dar afirmații nepreluate inițial sunt în discursul integral premierului ungar publicat ulterior integral de agenția oficială de la Budapesta.

Nu există o altă naţiune în lume, care să fi răbdat un astfel de secol. Dar noi suntem încăpăţânaţi, rezistenţi şi inventivi, de aceea nu doar am rezistat, ci am ajuns astăzi din nou la victorie. De aceea ne exprimăm profunda noastră recunoştinţă şi cea mai înaltă recunoaştere pentru statornicia seculară a comunităţilor noastre naţionale deslipite, şi pentru devotamentul lor faţă de naţiunea maghiară şi pământul lor natal. Numai acea naţiune poate deveni mare, care îşi parcurge propria sa Calvarie. Cel care ajunge să cunoască drumul încercărilor. Care rezistă la încercări. Care înţelege că doar cu dreptate, fără putere, nu se fac multe. Istoria nu este milostivă. Nu iartă slăbiciunile. Fără oameni potriviţi, suntem pierduţi. Dacă îi ascultăm pe lingăii anemici, suntem pierduţi. Dacă cedăm în faţa forţelor de destrămare, suntem pierduţi. Maghiarii niciodată nu-şi mai pot permite luxul slăbiciunii. Numai ce putem apăra, numai acel lucru este al nostru. Aceasta este legea şi acesta este destinul nostru. De aceea, pentru noi fiecare meci durează până când îl câştigăm. De aceea nu s-a sfârşit istoria maghiarilor nici la Mohács, nici la Şiria şi nici la Trianon, şi de aceea va străluci fiecare piatră a coroanei lui Sfântul Ştefan, a mai spus Orbaan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Operațiunea Venezuela a costat 3 miliarde de dolari

    Activitatea militară americană din Caraibe, inclusiv operațiunea de capturare...

    Scandal la Munchen intre miniștrii de externe europeni și șefa diplomației UE

    O reuniune informală a miniștrilor de externe ai UE,...

    Stand-up cu Miruță la Munchen: Ca la autoservirile studențești de pe vremuri

    Ministrul apărării, Radu Miruță, publică azi, pe Facebook (!?),...

    În timp ce Bolo lovește persoanele cu handicap, in Serbia au 10 zile gratuit la Spa și recuperare balneo

    Recuperarea balneo-climatică a invalizilor de război militari și civili,...

    Ruperea Albertei de Canada și unirea cu America

    Provincia canadiană Alberta intenționează să organizeze un referendum privind...

    India spune NIET lui Trump

    India își va păstra autonomia strategică în ciuda promisiunii...

    Orbán: Bruxelles-ul și „marele capital” vor să ii jecmănească pe unguri

    Dacă vom permite "coaliţiei formate din partidul de opoziţie...

    Articole relationate

    Categorii populare