Viktor Orbán: Europa este amenințată de o criză a migranților mai mare decât în 2015. Mesaj pentru von Der Leyen: Să ne dați banii

Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, i-a solicitat încă o dată preşedintelui Comisiei Europene să ramburseze costurile măsurilor luate de Ungaria pentru securitatea frontierelor, întrucât, în ultima perioadă, aceste măsuri au devenit un model pentru mai multe ţări europene. În plus, continentul este ameninţat de o criză a migraţiei mult mai severă decât cel din anul 2015, a informat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar, agenţia ungară de presă MTI. Scrisoarea a fost publicată în limba engleză şi pe site-ul lui Viktor Orbán.

În scrisoarea adresată preşedintelui Comisiei, Ursula von der
Leyen, Viktor Orbán a scris că o nouă criză a migraţiei se
conturează la porţile Uniunii Europene. “După cum bine ştiţi,
folosirea migraţiei ca ameninţare hibridă de către Belarus, precum
şi retragerea catastrofală a forţelor de securitate din Afganistan,
ameninţă cu o criză şi mai gravă decât cea din anul 2015. Sunt
convins că singura garanţie a stabilităţii fragile actuale este
faptul că Ungaria, împreună cu alte state membre, asigură cu succes
securitatea frontierelor externe ale Uniunii”, a scris premierul
ungar.

Acesta a mai amintit că, până în prezent, numai Ungaria a
cheltuit peste 590 de miliarde de forinţi (1,64 miliarde euro) din
propriul buget naţional pentru securitatea frontierelor sale.
Ungaria a fost unul dintre primele state care a ridicat un gard pe
frontieră, care s-a dovedit, în ultimii ani, că oferă protecţie
eficientă cetăţenilor UE şi Uniunii Europene în ansamblu.

Măsurile de securitate puse în practică pe frontierele Ungariei
au devenit recent un model, a scris Viktor Orbán. Acesta a mai
adăugat că, în anul 2021, se poate observa că Grecia, Spania,
Bulgaria, Slovenia, Estonia, Lituania, Letonia şi Polonia au
construit sau construiesc sisteme de protecţie a frontierelor
alături de Ungaria. Situaţia actuală a migraţiei arată, de
asemenea, că obstacolele fizice sunt nu doar printre cele mai
eficiente mijloace de securizare a frontierelor, ci sunt şi
indispensabile în soluţionarea situaţiilor cauzate de atacurile
hibride. Toate acestea confirmă poziţia Ungariei enunţată de mult
timp şi a nevoilor sale de finanţare, a opinat în scrisoare
premierul ungar.

Acesta a amintit de scrisoarea semnată, la data de 7 octombrie,
de miniştrii de interne din Austria, Bulgaria, Cipru, Republica
Cehă, Danemarca, Estonia, Grecia, Ungaria, Lituania, Letonia,
Polonia şi Slovacia, potrivit căreia “Realizarea obstacolelor
fizice pare a fi un instrument eficient în securizarea
frontierelor, nu doar în interesul statului membru în care s-a
intrat, ci şi pentru UE în ansamblu. Această măsură legitimă
necesită o finanţare suplimentară imediată şi adecvată din bugetul
UE”. Viktor Orbán i-a amintit preşedintelui Comisiei că acest
aspect l-a subliniat şi în discursul său rostit în faţa Consiliului
Europei.

În scrisoarea sa, prim-ministrul ungar a mai precizat că este
momentul ca Comisia Europeană să facă ceea ce ar fi trebuit să facă
demult: să recunoască faptul că securizarea frontierelor externe
este o expresie incontestabilă a solidarităţii europene şi că
eforturile statelor membre în acest sens merită recunoaştere şi
sprijin.

“Nu pot fi ignorate semnificativele resurse materiale, umane şi
financiare pe care, în ultimii şase ani, Ungaria le-a cheltuit
pentru securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene. Prin
urmare, solicit încă o dată Comisiei să ramburseze costurile
măsurilor ungare de protecţie a frontierelor, pe care până acum
Comisia le-a refuzat prin interpretarea şi aplicarea greşită a
normelor în vigoare”, a scris Viktor Orbán preşedintelui Comisiei
Europene.

Potrivit lui Viktor Orbán, atunci când în situaţii de criză
Uniunea Europeană face referire la păstrarea unităţii, se referă şi
la responsabilitatea comună care uneşte statele membre. “Ungaria
s-a angajat să oprească migraţia ilegală la frontiera externă din
sud a Uniunii Europene. Acum este rândul Uniunii Europene să aducă
o contribuţie echitabilă la eforturile şi costurile noastre”, şi-a
încheiat scrisoarea premierul ungar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare