Viktor Orbán: După birocraţia comunistă nu ne dorim dictate de la Bruxelles. Nu vrem să ne regăsim în State Unite ale Europei

Ungaria nu va părăsi Uniunea Europeană, însă va rezista tentativelor Bruxelles-ului de a-i eroda suveranitatea, a declarat, vineri, prim-ministrul Viktor Orban, în faţa membrilor partidului său, Fidesz. Naţionalistul Orban, care va avea de înfruntat un scrutin parlamentar strâns, în 2022, pentru prima dată după mai bine de un deceniu, a fost reales preşedinte al Fidesz, duminică.

„După birocraţia comunistă, nu ne dorim noi dictate, de această dată de la Bruxelles”, a declarat Orban, în faţa delegaţilor Fidesz, adăugând că Ungaria va respinge liberalismul occidental. „Nu vom renunţa la dreptul de a ne apăra graniţele, de a opri migranţii. Insistăm ca, în Ungaria, căsătoria să aibă loc între un bărbat şi o femeie, tatăl este un bărbat, iar mama este o femeie… Şi ar trebui să ne lase copiii în pace.” Aflat la putere din 2010, Orban, în vârstă de 58 de ani, s-a identificat drept un apărător al identităţii culturale a Ungariei împotriva migraţiei musulmane către Europa şi un protector al valorilor creştine, împotriva liberalismului occidental. Orban a subliniat că UE trebuie reformată, iar obiectivul Ungariei este de a obţine această schimbare, şi nu de a părăsi blocul la care a aderat în 2014. „Nu vrem deloc să părăsim UE, ei nu pot scăpa uşor de noi”. „Ne dorim să ne menţinem suveranitatea şi nu vrem să ne regăsim în state unite ale Europei, în loc de integrare”. La alegerile ce ar urma să aibă loc în aprilie 2022, Orban se va confrunta cu un front unit al partidelor de opoziţe, inclusiv socialiştii, liberalii şi fosta formaţiune de extremă dreaptă Jobbik, în prezent de centru-dreapta. Alianţa de şase partide este condusă de Peter Marki-Zay, un conservator catolic în vârstă de 49 de ani, tatăl a şapte copii şi primarul unui oraş mic, care pare să întrunească valorile tradiţionale pe care Orban le promovează public, fiind considerat un contracandidat puternic

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Rubio: Avem tensiuni cu Ucraina, Zelenski m-a sunat

    Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a vorbit...

    Articole relationate

    Categorii populare