Viktor Orban despre declarațiile lui Iohannis: Dacă vom fi nevoiţi vom ridica mănuşa aruncată, dar deocamdată nu recomand să ne aplecăm după ea

Premierul ungar Viktor Orban a făcut vineri, într-un interviu radiofonic, apel la răbdare în legătură cu declaraţia de miercuri a preşedintelui României, Klaus Iohannis, pe tema proiectului de lege privind autonomia ţinutului secuiesc, informează portalul Hirado.hu, care citează agenţia de presă ungară MTI.

În emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” a postului naţional de radio Kossuth, Orban a fost întrebat printre altele şi despre poziţia sa cu privire la declaraţiile şefului statului român, Klaus Iohannis, care a acuzat reprezentanţii PSD, în opoziţie, că „vor să vândă Transilvania ungurilor”.

Viktor Orban a declarat că îl cunoaşte pe preşedintele României drept un om demn de respect, care îşi susţine principiile, prin urmare Ungaria respectă România şi pe preşedintele ei. Tocmai din acest motiv, Orban a apreciat că observă cu nedumerire cele ce se întâmplă, pentru că asemenea fraze „nu am auzit venind din România nici măcar în cele mai tulburi perioade antidemocratice”.

„Eu aştept să se clarifice situaţia, să înţelegem ce s-a întâmplat. (…) Bineînţeles, dacă vom fi nevoiţi, vom ridica mănuşa aruncată, dar deocamdată nu recomand să ne aplecăm după ea”, a apreciat premierul ungar, notând că nu se ştie dacă e vorba de provocare, de un „accident” sau de primele mişcări ale unei noi strategii naţionale româneşti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Unde îl pot lovi democrații pe Trump

    Victoria Partidului Democrat în alegerile intermediare din SUA a...

    Macron spune că liderii europeni de azi sunt zero: Îmi e dor de Merkel

    Președintele francez Emmanuel Macron a evaluat întâlnirile cu liderii...

    Revolte la Kiev din cauza penelor de curent: Avem 20 de minute pe zi

    Locuitorii din Kiev au blocat drumurile din apropierea localităților...

    Anticorupția de la Kiev îl vrea pe șeful parlamentarilor lui Zelenski

    Înalta Curte Anticorupție a Ucrainei a ordonat procurorului general...

    Unii republicani discută „viața după Trump”

    În urma înfrângerii lor la alegerile intermediare din 3...

    Dispariția trezorierului lui Vučić

    În Serbia, unul dintre aliații cheie ai fostului președinte...

    Trump: Democrații vor fi distruși dacă vor încerca destituirea mea

    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul...

    Articole relationate

    Categorii populare