Viktor Orbán dă înapoi în scandalul universității chinezeşti din Budapesta: Nu trebuie să facem declaraţii de loialitate faţă de vest. Înţelegem limba lor, chiar dacă nu o iubim întotdeauna

Guvernul Ungariei nu exclude ideea organizării unui referendum în 2023, ca odată ce condiţiile investiţiei vor fi deja cunoscute, locuitorii Budapestei să decidă dacă doresc o Universitate Fudan în oraşul lor, a declarat ministrul Gergely Gulyás din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, într-un interviu acordat publicaţiei maghiare Mandiner citat de agenția maghiara de stiri MTI.

Întrebat de presă dacă presupunerea opoziţiei este adevărată –
şi anume că Universitatea Fudan reprezintă o dovadă a
angajamentului guvernului faţă de est, în loc de un angajament faţă
de vest – Gulyás a spus: “Nu trebuie să facem declaraţii de
loialitate faţă de vest; fiind membri ai NATO şi UE, aparţinem
lumii occidentale, astfel că în ciuda disputelor pe care le avem,
aliaţii noştri sunt aceştia. Înţelegem limba lor, chiar dacă nu o
iubim întotdeauna”.

Ministrul a adăugat că Ungaria face parte din sistemul federal
occidental, dar caută să aibă relaţii echitabile cu puterile majore
ale lumii, inclusiv cu China şi Rusia.

Întrebat dacă va exista sau nu o Universitate Fudan la
Budapesta, Gergely Gulyás a spus: în acest moment este prea devreme
pentru organizarea unei dezbateri publice despre această
universitate. O decizie va putea fi luată atunci când vor exista
planuri şi condiţii financiare clare, ceea ce este de aşteptat să
mai dureze un an şi jumătate.

Întrebat de MTI, ministrul ungar a relatat că un referendum cu
privire la Universitatea Fudan ar putea avea loc în 2023, întrucât
planificarea se va afla în curs până în a doua jumătate a anului
2022.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare