spot_img
10.3 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăALEGERI 2020Viktor Orbán: Bruxelles-ul ne privește ca state de mâna a doua. Vor...

Viktor Orbán: Bruxelles-ul ne privește ca state de mâna a doua. Vor să ne forţeze să acceptăm lucruri care ne-ar restrânge oportunităţile economice

-

Ostilităţile de orice fel între popoarele care convieţuiesc în Europa Centrală este fără sens, „garanţia supravieţuirii noastre, a tuturor, este să fim prieteni şi aliaţi”, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orbán, luni, la Esztergom, cu ocazia aniversării a douăzeci de ani de la inaugurarea podului Mária Valéria.

În discursul său, premierul a subliniat că “la graniţa a două
ţări care au avut de învăţat – atât individual, cât şi colectiv – o
lecţie foarte serioasă în urma agresiunii ocupanţilor din secolul
trecut, este uşor să realizezi că noi, slovacii şi maghiarii, nu
suntem duşmani, ci împărtăşim aceeaşi soartă”. Vecinii deştepţi nu
se războiesc şi nu se duşmănesc, a spus Orbán.

- Advertisement -

În urmă cu douăzeci de ani, toate popoarele Europei Centrale
erau – pe bună dreptate – optimiste, “am crezut că adevăraţii ani
de luptă s-au terminat, am crezut că ceea ce a fost mai greu a
trecut”, a spus premierul maghiar. 

Atmosfera de atunci s-a evaporat, iar noi a trebuit să ne dăm
seama că în ceea ce priveşte propriul nostru viitor, nu ne putem
baza pe bunăvoinţa unor factori externi, a subliniat Orbán.

- Advertisement -

Potrivit prim-ministrului, în urmă cu douăzeci de ani, “chiar
şi Bruxelles era de partea noastră” şi ne-a ajutat la reconstruirea
acestui pod. Însă astăzi se întâmplă, tot mai des, ca
central-europenii să nu fie priviţi drept nişte parteneri egali, ci
ca state membre de mâna a doua, a arătat Orbán.

Vor să ne facă să îi acceptăm pe cei cu care nu dorim să
convieţuim, vor să ne forţeze să acceptăm lucruri care ne-ar
restrânge oportunităţile economice, totodată vor să ne impună “şi
un mod de viaţă care contravine tuturor lucrurilor pe care noi le
considerăm valoroase şi pe care dorim să le păstrăm”, a explicat
premierul Ungariei. Este dificil să ne luptăm cu această
ameninţarea, s subliniat el.

Viktor Orbán a mai spus că popoarele şi statele din regiune pot
avea succes numai în măsura în care cooperează. O Europă Centrală
de succes este importantă doar pentru noi,; astfel că oricine
argumentează împotriva cooperării, vorbeşte împotriva propriilor
interese, a explicat.

Cele două decenii care au trecut de la construirea podului,
ne-au învăţat că “Ungaria şi Slovacia ar trebui să meargă mână în
mână”, a spus Orbán. Acest lucru a dat deja primele rezultate în
deceniile care au trecut, Grupul de la Visegrád (V4) a reuşit să
crească în mod constant, a explicat premierul.

Potrivit şefului guvernului de la Budapesta, V4 a construit o
cooperare eficientă şi stabilă, reuşind să ofere răspunsuri comune
la crizele civilizaţiei. Aşa s-a întâmplat în timpul crizei
financiare, în timpul crizei migraţiei şi a epidemiei de
coronavirus, a amintit Orbán.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img