Viktor Orbán: A început o epocă de glorie în relaţiile dintre Statele Unite şi Ungaria. 17 investiţii americane în Ungaria și maghiarii fără vize in State

A început o epocă de glorie în relaţiile dintre Statele Unite şi Ungaria – a afirmat luni prim-ministrul ungar la Budapesta, cu ocazia conferinţei de presă ţinute împreună cu secretarul de stat american Marco Rubio, ulterior semnării acordului de cooperare nucleară dintre cele două ţări. Viktor Orbán a precizat că Ungaria sprijină eforturile de pace depuse de Statele Unite în privinţa Ucrainei.

Şeful guvernului maghiar a evidenţiat că relaţiile dintre cele două naţiuni nu au atins încă niciodată actualul nivel înalt, respectiv nu au fost atât de echilibrate şi ghidate de bune intenţii.

El a reamintit că, începând din ianuarie anul trecut, au fost aprobate 17 investiţii americane în Ungaria, ceea ce reprezintă un record pentru ultimii zece ani. Maghiarii pot călători din nou în Statele Unite fără viză – a semnalat el – mulţumindu-i lui Marco Rubio pentru această posibilitate.

Ungaria a fost invitată să se alăture nou-înfiinţatului Consiliu de Pace, care se va forma săptămâna aceasta la Washington – a spus premierul maghiar -, adăugând că el va reprezenta Ungaria.

În plus, în domeniul resurselor de energie, au fost semnate acorduri de importanţă majoră privind ţiţeiul, gazele naturale şi energia nucleară. Aceste acorduri – alături de derogarea acordată Ungariei, care permite utilizarea gazelor naturale şi a ţiţeiului rusesc pe teritoriul ţării – vor contribui la garantarea securităţii aprovizionării cu resurse de energie a Ungariei şi la posibilitatea de a furniza energie extrem de ieftină, în comparaţie internaţională, gospodăriilor şi industriei maghiare – a spus Viktor Orbán.

Prim-ministrul a semnalat că, în cadrul discuţiilor sale cu Marco Rubio, pe care le-a descris ca fiind „cordiale, prietenoase şi serioase”, au discutat şi despre maniera în care compania petrolieră cu capital preponderent maghiar MOL ar putea achiziţiona rafinăria de ţiţei din Serbia, exploatată de compania petrolieră NIS (Naftna Industrija Srbije).

Viktor Orbán a semnalat că Ungaria sprijină eforturile de pace depuse de Statele Unite în privinţa Ucrainei.

El a spus că actualul preşedinte al SUA a făcut cel mai mult pe planul politicii internaţionale pentru a obţine pacea în războiul ruso-ucrainean.

Şeful guvernului maghiar a precizat că Ungaria este în continuare pregătită ca Budapesta să găzduiască summit-ul de pace, dacă acesta va avea loc. El i-a confirmat lui Marco Rubio că invitaţia adresată preşedintelui Trump de a vizita Ungaria a rămas valabilă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare