VIDEO/ UNPR, la aniversare. Participantă: „Am venit la manifestație, aici. Pentru UDMR”

Progresiştii lui Gabriel Oprea au împlinit vineri cinci ani şi au făcut cinste cu mici şi bere. În Piaţa Obor din Capitală s-au strâns mii de oameni, aduşi din toată ţara. Pe scenă, liderii partidului au vorbit despre interesul naţional şi şi-au anunţat obiectivul – un milion de membri până în anul electoral 2016. În atmosfera de petrecere populară, mulţimea era cu gândul la mici care aşteaptau pe grătare, transmite Digi 24.

„Noi suntem români și românului ce îi place? Ce îi place românului?”, a întrebat la microfon una dintre persoanele aflate pe scenă. Și tot ea răspunde: „Muzica, distracția. Așa este!”

Iar distracţie înseamnă, de 1 Mai, mici şi bere. Pentru cei care au venit în Piaţa Obor, micii şi berea au fost din partea casei.

O femeie explică:

– Acesta este bonul cu care primiţi patru mici. Caserola s-a dat pentru cei care au avut patru bonuri. S-au unit mai multe persoane şi s-au dat acestea. O caserolă cu nefăcuţi. Dar cine a avut un singur bon s-au dat mici făcuţi.

– Cine v-a dat bonul?

– Şefii noştri mai de sus. Că fiecare avem un şef care ne-a dat.

Un alt bărbat explică mucalit de când e membru de partid:

– Sunteţi membru de partid?

– Da.

– De cât timp?

– De la 10:00!

O participantă la petrecere nu știe prea bine pe cine sărbătorește:

– Am venit la manifestaţie, aici. Pentru UDMR.

– Pentru cine?

– Pentru UDMR.

– UNPR!

– UN..MPR…

O altă femeie reușește să răspundă corect, după o mică ezitare:

– Cum îl cheamă?

– UNPR!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Viktor Orbán pierde Puterea după 16 ani

    Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să...

    Kremlin: Mai avea de eliberat 17-18% din Republica Populară Donețk

    Dezacordurile teritoriale dintre Moscova și Kiev se limitează la...

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Articole relationate

    Categorii populare