spot_img
9.8 C
București
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăAnalizeVIDEO/ Un milion și jumătate de euro descoperiți de vameșii moldoveni într-un...

VIDEO/ Un milion și jumătate de euro descoperiți de vameșii moldoveni într-un TIR care venea din România: Afacerea duce către un traficant de țigări apropiat de 2 deputați

-

Bancnote în sumă de aproximativ un milion jumătate de euro a fost găsite de vameșii din R.Moldova, după ce au efectuat controlul de rigoare a unui TIR cu plăcuțe de înmatriculare din R.Moldova și care venea din România, transmite Deschide.md.

Potrivit surselor Deschide.MD, apropiate anchetei, susțin că banii ar fi provenit din contrabanda cu țigări, iar beneficiarul lor este unul dintre frații Tătăroi.

- Advertisement -

CE SUSȚINE DESCHIDE.MD:

Este vorba despre Vladimir Mardar, cunoscut în lumea interlopă ca „Vova” sau „Tataroi” (inițial numele său de familie era „Tataroi” însă, din cauza problemelor cu legea, și-a schimbat numele de familie în „Mardar”). Acesta este un cunoscut interlop  și contrabandist de țigări din Băcioi, care este anunțat în căutare internațională atât de autoritățile din România, cât și cele din Ucraina (sursele noastre mai susțin că Vladimri Mardar ar mai deține și cetățenia ucraineană, doar că sub o altă identitate, iar ucrainenii l-au anunțat în căutare pentru trafic de droguri).

- Advertisement -

În perioada 2009-2014, Mardar a fost judecat pentru contrabandă, fiind învinuit de procurorii din R. Moldova și cei din România că a pus la cale o schema de contrabandă cu țigări peste Prut. Mardar ar fi fost a fost implicat în cel puțin două cazuri cu livrarea a patru TIR-uri cu țigări, pe parcursul anului 2008, în valoare de 4,5 milioane de lei. Tot atunci a fost arestat șeful vămii de la Albița pentru facilitarea contrabandei cu țigări, iar Mardar a fost anunțat în căutare internațională de către autoritățile de la București.

Pentru că legislația moldovenească nu permite extrădarea propriilor cetățeni, procurorii moldoveni au preluat de la colegii din România dosarul în care era învinuit Mardar. În 2014, acesta a fost achitat definitiv de către Curtea Supremă de Justiție. Judecătorii moldoveni au respins mai multe probe aduse de acuzatori și au decis că infracțiunea nu a fost comisă de Mardar. Printre martorii apărării a figurat Constantin Țuțu, dar și fratele său, Alexandru Tătăroi. 

Numele Vladimir Mardar apare și într-o investigație realizată de RISE Moldova, în care jurnaliștii de investigație îl leagă de numele fostului deputat PDM, Constantin Țuțu, care vara trecută a fost anunțat în căutare internațională de autoritățile de la Chișinău în baza unui mandat de arest, iar recent acesta s-a predat organelor de drept și a fost pus sub control judiciar. 

Constantin Țuțu, Vova Mardar și fratele său, Alexandru Tătăroi, sunt consăteni, originari din Băcioi, iar ultimul a fost coleg de clasă cu deputatul PDM.

Totodată, este de menționat că în anul 2017, ex-deputatul PDM, a procurat de la Vladimir Mardar un teren pentru construcții, cu suprafața de 7 ari. Ultimul a înregistrat proprietatea doar cu trei zile înainte de a o vinde lui Constantin Țuțu.

Sursele Deschide.MD susțin că, după fuga lui Constantin Țuțu din R. Moldova, ralațiile dintre cei doi s-au răcit, iar Vladimir Mardar s-ar fi orientat în ultima perioadă spre o „colaborare” cu deputatul PDM Vladimir Andronache. Același Mardar, ar avea relații strânse și cu ex-polițistul Ion Varvariuc, unul dintre oamenii interlopului Grigore Karamalak, alias „Bulgaru”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img