În comuna Osica de Sus din județul Olt, unde procurorii DNA au găsit seiful în care s-ar afla comoara lui Darius Vâlcov, oamenii numai despre asta vorbesc. Fiecare are propria versiune a poveştii. Nici măcar familia în casa căreia a fost descoperit seiful cu aproape o sută de mii de dolari, peste un milion de lei, trei kilograme de aur şi trei tablouri extrem de valoroase nu poate oferi o explicaţie, transmite Digi 24.
Toată suflarea din comuna Osica de Sus fierbe de câteva zile. Mai întâi au venit oaspeţi, procurorii anticorupţie, apoi s-a aflat că aici a fost ascuns, în casa unor localnici, de la începutul anului, un seif plin cu bani, aur şi tablouri scumpe.
„Situaţia este cam încurcată pentru că de asta se bate mulţi, pentru putere, ca să fure. Noi muncim, ţăranii, până nu mai ştim de noi, şi ei să fure”, spune un localnic.
„Acum am auzit şi eu, vorbeau nişte băieţi. Nu se aştepta probabil nimeni la aşa ceva. Este prea absurd”, spune un altul.
Toţi oamenii din sat arată cu degetul către rudele unui angajat al Primăriei din Slatina, şefului Serviciului de Executări Silite. Acesta susţine însă că nu are nicio legătură cu fostul său şef, Darius Vâlcov.
„Şi eu sunt mirat că numele meu a apărut în toate ziarele. Singura legătură dintre mine şi Osica este că părinţii mei sunt din Osica”, spune Alin Calotă.
Întrebat dacă a fost un apropiat al lui Darius Vâlcov, acesta răspunde: „Nu aş putea spune că am fost apropiat. Doar că am fost un angajat al dânsului”.
Şi rudele bărbatului neagă vehement că au vreo implicare în acest caz.
„Nu ştim absolut nimic. Am citit şi noi în ziare”, spune un membru al familiei.
Potrivit procurorilor, seiful în care se aflau 90.000 de dolari, peste 1,3 milioane de lei, trei kilograme de aur şi tablouri scumpe a fost mutat la începutul anului din casa unui prieten de-ai lui Darius Vâlcov în locuinţa din Osica de Sus.