spot_img
0.5 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeVIDEO/ PRINCIPELE NICOLAE, INTERVIUL INTEGRAL DE LA ANTENA 3: Am plâns foarte...

VIDEO/ PRINCIPELE NICOLAE, INTERVIUL INTEGRAL DE LA ANTENA 3: Am plâns foarte mult

-

Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai I, a oferit un interviu postului Antena 3 în care a vorbit despre încercarea de a-l vizita pe bunicul său, despre relația cu familia, dar și despre excluderea sa din Linia de Succesiune la Coroana României.

- Reclama -
Nepotul Regelui Mihai I a transmis că a venit cu 1% speranță că îl va vedea pe Regele Mihai și că nu a primit o explicație pentru faptul că nu a fost primit în reședința regală.
„Simt că am pierdut ceva din sufletul meu. Am un gol(…) Sunt nepotul bunicului meu și vreau să-l văd”, a spus nepotul Regelui Mihai.

„A fost a șaptea oară când am venit și am încercat în ultimii doi ani și da, nu am avut ce să fac în afară de a încerca. Am încercat cu scrisori, am încercat la telefon, față în față, am venit aici, am stat patru ore în față la un moment dat. Am vrut să îl văd pe bunicul meu, am întrebat, totul a fost un răspuns negativ”, a mai spus Nicolae Medforth-Mills.

- Advertisement -

„Sunt mult mai trist pentru că nu știu ce se va întâmpla, nu știu chiar dacă e ok sau nu, nu prea am primit vești bune sau altceva de la familie. Simt că am pierdut ceva din sufletul meu cumva. Am ceva gol aici. Da… am plâns foarte mult de când am venit”, a mai spus el.

„Nu pot să comentez despre asta până situația nu e rezolvată”, a spus el.

„Am plecat când a fost confirmat că nu pot să îl văd. Am plecat. Am plâns, m-am întâlnit cu logodnica, a vorbit cu mine, m-am calmat. Chiar am plâns. Nu am putut să cred că poate va fi ultima dată când ajung aici în Elveția să îl văd. Și am încercat a doua zi din nou foarte liniștit, dar fără succes”.

- Advertisement -

Poliția a venit, erau chemați de cineva și au vrut să știe mai mult despre tot ce s-a întâmplat și am colaborat cu ei. Nu vreau probleme. Sunt nepotul bunicului meu, vreau să îl văd. Am întrebat pe cineva de ce nu am voie. De ce nu a existat niciodată o explicație pentru asta, nimic în ceva privat nici public, nimic nu a fost zis pur și simplu. Și la fel cu august 2015”.

În august 2015, Regele Mihai i-a retras lui Nicolae titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”, fiind exclus din Linia de Succesiune la Coroana României.

Întrebat de unde crede că vine această decizie, Nicolae Medforth-Mills a răspuns: „Nu știu, pentru mine a fost foarte ciudat”.

„Cât am stat afară totul a fost ok, comunicarea cu mine și familia a fost ok. M-am întors în România în noiembrie și am scris un mail mătușii mele că sunt acolo și trebuie să rezolv niște lucruri. Din momentul acesta totul a fost mai dificil, niciun fel de comunicare, nimic. Și relațiile erau foarte reci între mine și toată familia, în afară de tatăl meu vitreg și sora. Înainte de noiembrie 2015 tot timpul am avut o relație foarte bună cu familia, cu mătușa mea. Cu mama mea a fost așa și așa dar pot să zic că a fost o relație bună. Unchiul meu și mătușa mea, mai ales înainte să mă mut în România în 2012 erau ca părinți într-un fel pentru mine. Ok, nu erau exact lângă mine fizic, dar de la distanță erau acolo pentru mine dacă am avut nevoie de orice sprijin. La fel cu bunicii mei(…). Vreau să fiu cu bunicul meu, lângă el, dacă e chiar două minute. Când ai o relație strânsă cu cineva, când iubești pe cineva, nu trebuie să zici neapărat ceva. Doar prezența ta e e suficientă”.

Întrebat când a vorbit ultima oară cu Regele Mihai, Nicolae Medforth-Mills a spus că a vorbit în septembrie 2015.

„Am vorbit ca tot timpul despre mașini, avioane, am o pasiune pentru avioane și masini și mai multe chestii, avem mai multe pasiuni comune. Despre experiențe, ce s-a întâmplat, ce nu, ce distracție am avut, el a avut. A fost fără cuvinte din când în când, am stat pace așa. A fost suficient, eu am fost fericit să fiu cu el”, a relatat nepotul Regelui.

Mama Principelui Nicolae, principesa Elena: Fiul meu a dat dovadă de dispreț față de România. Sunt devastată

Principele Nicolae, despre relația cu mama sa: A fost mult mai rece cu mine

„Mama mea tot timpul, mai ales în ultima vreme, în ultimul an poate, a fost mult mai rece cu mine, nu știu dacă a fost chiar din ce zvon a auzit. Eu cred că ce am declarat ieri, că nu am putut să îl văd pe bunicul meu a fost foarte drept pentru mine, pentru popor, pentru că nu e normal să zici fără explicație că nu ai voie să îl vezi pe bunicul tău. Dacă asta e greșit, îmi pare rău. Dacă a fost vreo explicație pe care să fi putut să o înțeleg direct de la bunicul meu din gura lui sau chiar o discuție matură între mine și mătușa mea Margareta, aș înțelege mai bine. Și probabil unde sunt acum cu situația asta nu s-ar fi întâmplat. Cinci minute de discuție. Atât. Două minute cu bunicul meu. Atât. Nici asta. Niciun răspuns de la nimeni. Dacă e greșit și mama mea consideră asta și e greșit că accept fără o explicație că nu pot să îl văd pe bunicul meu nu știu ce e corect până la urma urmei. Nu știu ce este drept”.

Întrebat ce face acum, nepotul regelui a spus că nu mai călătorește atât de mult, locuiește mai mult în Anglia, cu logodnica sa, și e fericit.

„Suntem fericiți împreună și mergem înainte cu orice proiecte găsim. (…) A fost dificil să găsesc o viață nouă. M-am mutat în Franța la un moment dat. Am căutat un job. În Germania, în Elveția, în Olanda. Până la urmă am găsit un job în Anglia”.

Ce spune nepotul Regelui Mihai despre excluderea din linia de Succesiune la Coroana României

„A fost un șoc. Eu am fost trist. Nu prea am înțeles. Dar am acceptat. Am înțeles că a fost atunci decizia Regelui. Poate am înțeles greșit, poate am înțeles corect. Dar atunci am înteles că a fost decizia Regelui și am respectat-o. Dar niciodată nu am putut să am o conversație cu familia mea, inclusiv Regele, despre ce s-a întâmplat”.

Nicolae Medforth-Mills a cerut un test de paternitate pentru presupusul copil

„Am cerut de mai multe ori un test ADN și doamna respectivă nu a venit. Din păcate cu legile, nu știu cum e în alte țări, dar în România barbatul nu are dreptate să forțeze acest test. Am zis hai să o facem, trebuie sa fie clarificat. Nu pot să fac mai mult, din păcate, din cauza legii. Dar trebuie să fie rezolvat. Vreau să îl văd pe bunicul meu. Vreau să am o explicație. Dar trebuie să consider ce e mai bine pentru el, pentru situația de acum și trebuie să pun ce vreau la o parte și ce e corect pentru ca totul să fie ok până la urmă. Nu vreau să ma cert cu nimeni, nu vreau probleme vreau doar să îl văd pe bunicul meu. Toată lumea, cu mine inclusiv, trebuie să știe explicația deciziei din august 2015. Și eu vreau să știu de ce nu pot să îl văd pe bunicul meu”, a mai spus nepotul Regelui Mihai.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img