VIDEO/ Petre Daea, un nou recital antologic: S-ar putea să o pătești

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a dat din nou în stambă. Oficialul guvernamental a prezidat sâmbătă, la Primăria comunei botoșănene Săveni, o şedinţă cu parlamentari, şefii judeţului şi directorii de la instituţiile din agricultură.

Pe cei din urmă i-a ridicat în picioare, ca la școală.

Iar la acest capitol, directorul Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ), Cristian Delibaş, a trecut prin mari emoţii după ce şi-a permis să-l corecteze cu o cifră pe ministru.

Dacă aţi raportat aşa… Ia să vedem. Mi-e teamă că nu se potriveşte cu evidenţa mea şi s-ar putea să o păţeşti dacă… Da’ să fii atent că, dacă nu se potriveşte, e bai”, i-a spus Daea lui Delibaș, potrivit botosaneanul.ro.

După ce a verificat mai bine documentele pe care le avea în mapă, ministrul Agriculturii a recunoscut că a greșit.

Apoi a urmat o cuvântare desprinsă parcă din vremurile PCR, care l-ar fi făcut gelos și pe Ceaușescu.

Daea nu a făcut risipă de bâlbe. Un exemplu grăitor este modul în care a descris activitatea legumicultorului: „Au stat în solarii cu foc, cu haine suplimentare peste ei, îmbrăcându-se suplimentar, îmbrăcându-se cu haine mai groase pe ei, cu mâinile. Legumele nu se fac decât în genunchi. Să nu spună cineva că stă drepţi şi plantează. Se apleacă! Şi ca să te apleci… înseamnă efort”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare