VIDEO: Iohannis a decorat un medic care a fost arestat de DNA

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat luni cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler pe medicul anestezist Florin Rusu, şeful Clincii de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală, urmărit penal pentru luare de mită. De altfel, potrivit unor surse apropiate anchetei, în luna iunie dosarul în care este cercetat medicul va fi trimis în judecată, scrie adevarul.ro.

Florin Rusu a fost reţinut în mai 2013 pentru luare de mită, alături de chirurgul ortoped Ştefan Oszvath, medic în aceeaşi unitate sanitară. Cei doi au fost acuzaţi că ar fi cerut bani de la familiile unor copii care aveau nevoie de operaţie. De altfel, Rusu a recunoscut faptele de care a fost acuzat. Florin Rusu, care a mai fost decorat şi de preşedintele Traian Băsescu în 2011, pentru modul în care a acţionat atunci când au fost salvaţi bebeluşii implicaţi în tragedia de la Maternitatea Giuleşti, este cercetat în stare de libertate mai scrie sursa citată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare