VIDEO: Hollande si Merkel dau inapoi: Usa ramane deschisa pentru Grecia

Președintele francez Francois Hollande și cancelarul federal german Angela Merkel au afirmat, luni seara, că „ușa va rămâne deschisă pentru discuții” cu Atena, după votul negativ pentru un acord cu creditorii internaționali exprimat în timpul referendumului de duminică din Grecia, însă i-au cerut premierului grec Alexis Tsipras „propuneri serioase” pentru a putea găsi o ieșire din actuala criză, informează AFP, transmite Agerpres.

„Ușa rămâne deschisă pentru discuții (…) Îi revine guvernului (condus de Tsipras) să vină cu propuneri serioase și credibile”, a declarat Hollande în fața presei, după o întrevedere avută la Palatul Elysee cu Angela Merkel. „Este o urgență pentru Grecia, urgență pentru Europa. Aceasta este, de asemenea, o problemă de vizibilitate, de credibilitate și chiar de demnitate”, a insistat Hollande.

„Ușa rămâne deschisă pentru discuții”, a confirmat și cancelarul federal german, constatând, în același timp, că în prezent „condițiile prealabile pentru a putea începe noi negocieri pe marginea unui program concret de mecanism european de stabilitate nu sunt încă reunite”.

„Acesta este motivul pentru care așteptăm acum propuneri foarte precise din partea premierului grec, un program care să-i permită Greciei să-și redobândească prosperitatea”, a adăugat cancelarul federal german, subliniind că „este urgent să se vină cu acest tip de propuneri, pentru a se putea găsi o ieșire din situația actuală, așa cum se prezintă aceasta astăzi”.

De asemenea, cancelarul federal a subliniat că este important să se afle reacția celorlalte țări din zona euro, pentru că „și aceasta este tot democrație”. „Vom vedea care va fi reacția celorlalte 18 alte țări (membre ale zonei euro). Și aceasta este tot democrație. Avem o suveranitate împărțită. Suntem 19 cu aceeași monedă. Prin urmare, toată lumea trebuie să fie responsabilă și să dea dovadă de solidaritate”, a spus Merkel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare