VIDEO/ Dragnea, atac la Tăriceanu: Suntem nervoși, critică guvernul

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat că va discuta cu senatorii social-democrați, în ultima săptămâna din luna ianuarie, despre posibilitatea retragerii sprijinului acordat președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, întrucât există o „supărare” în interiorul grupului, „combinată cu informațiile, deocamdată neconfirmate, că există negocieri strânse între ALDE și PNL”.

„Nu am zis că vreau să îl debarc (pe Călin Popescu Tăriceanu de la șefia Senatului — n.r.), numai că era o oarecare nervozitate în grupul senatorial PSD, spre finalul sesiunii parlamentare, din cauza unor declarații ale dlui. Tăriceanu. O să discutăm cu grupurile în ultima săptămână din ianuarie și o să o luăm în discuție și asta. Nu am mai simțit aceeași nervozitate”, a afirmat Dragnea, duminică, la Antena 3.

Întrebat care a fost cauza „nervozității” manifestate în rândul senatorilor PSD, Dragnea a arătat că aceasta este legată de sprijinul oferit de PSD lui Tăriceanu. „Colegii mei spuneau că, pe de-o parte, există anumiți membri ALDE, poate chiar dumnealui, care negociază în ascuns cu PNL, iar pe de altă parte critică Guvernul și PNL și fac pe singurii din Opoziție. Asta a deranjat foarte mult. (…) Oamenii spun totuși că PSD i-a oferit d-lui Tăriceanu poziția a doua din statul român, președintele Senatului, și ocupă această funcție, în principal, cu voturile PSD și ale UNPR”, a detaliat președintele PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Turcia se pregătește pentru migranți din Iran

    Turcia a pregătit planuri pentru potențialul aflux de persoane...

    Șeful Goldman Sachs: Piețele au reacționat „blând” la războiul din Iran

    David Solomon, directorul general al Goldman Sachs, a declarat...

    Comisia Europeană vrea unitate cu Spania împotriva Americii

    Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene (CE), Stéphane Séjourné, speră...

    Fost ministru PSD, 4 ani de închisoare

    Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu a fost condamnat...

    Economia Israelului pierde 3 miliarde de dolari pe săptămână din cauza războiului din Iran

    Pagubele aduse economiei Israelului de războiul aerian cu Iranul...

    Spania: Nu vom fi vasalii Americii

    Viceprim-ministrul spaniol María Jesús Montero a declarat că Madridul...

    Articole relationate

    Categorii populare