VIDEO: Cristiana Anghel îl invocă pe Hitler în dezbaterea din Senat

Dezbatere dură în Senat despre interzicerea fumatului în spaţiile publice. Lansată de grupul PSD, iniţiativa a fost criticată dur de senatorii fumători. Mai mult, senatorul Partidului Conservator, Cristiana Anghel, a spus că cel care a interzis pentru prima oară acest viciu a fost Adolf Hitler, transmite B1 Tv.

Tonul dezbaterii despre interzicerea fumatului în instituţiile publice, inclusiv în Senat, a fost dat de social-democrata Gabriela Firea. Aceasta a vorbit despre efectele nocive ale fumatului şi a prezentat date de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Imediat a venit şi replica. Dumitru Pelican, liderul grupului senatorilor PC a spus că o astfel de reglementare cu forţa nu va rezolva nimic.

„Nu am auzit până acum să se spună că se face crimă la o ţigară, ci la un pahar de băutură. Chiar în halul acesta, ne batem joc de noi? I-aş ruga pe toţi să se uite în istorie şi să vadă cine a interzis pentru prima dată în istorie în Europa fumatul. Hitler, domnilor, Hitler! Pentru că voia copii sănătoşi pentru front”, a argumentat Cristiana Anghel.  În cele din urmă, scandalul din plenul Senatului a făcut ca iniţiativa lansată de PSD să fie retrimisă de comisia de sănătate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare